UE exclude o criză de kerosen, dar vede riscuri dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată. Operatorii aerieni renunță la unele rute

Redacția Digi Economic Data publicării:
kerosen
Sursa: gettyimages.com

Uniunea Europeană nu se confruntă, în prezent, cu riscul unei penurii de combustibil pentru aviație în următoarele luni, în pofida șocului energetic provocat de războiul din Iran, însă prețurile ridicate determină deja unele companii aeriene să renunțe la rutele nerentabile, a declarat pentru Reuters comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas.

Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului din Golf către piețele globale, este în mare parte blocată de trei luni, reducând livrările de petrol cu aproximativ 14 milioane de barili pe zi, echivalentul a circa 14% din cererea globală.

Până acum, Uniunea Europeană a reușit să gestioneze perturbările, în condițiile în care Orientul Mijlociu asigură aproximativ 20% din importurile europene de combustibil pentru aviație, iar livrările din Statele Unite și Nigeria au compensat o mare parte din deficit.

Vezi și Carburanții își mențin prețurile. Benzina rămâne mai scumpă decât motorina pentru a zecea zi consecutiv

Unele zboruri sunt anulate, iar biletele s-ar putea scumpi

„În prezent nu există o lipsă de combustibil pentru aviație în Europa. Nu avem indicii că vom avea o astfel de problemă în perioada următoare”, a declarat Tzitzikostas, adăugând că aeroporturile regionale sunt cele mai expuse riscurilor.

Principala problemă rămâne creșterea prețurilor. Potrivit Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), combustibilul reprezintă între 25% și 30% din costurile operaționale ale companiilor aeriene.

„De aceea vedem că unele companii aleg să renunțe la anumite rute care nu mai au sens din punct de vedere economic”, a explicat oficialul european.

Pasagerii ar putea resimți impactul integral asupra prețului biletelor abia spre finalul acestui an sau în 2027, pe măsură ce contractele de hedging ale companiilor aeriene expiră. Totuși, situația diferă semnificativ de la un operator la altul.

Te-ar putea interesa și Emiratele Arabe Unite au găsit soluția pentru a ocoli tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz. Vor construi un oleoduct

UE mizează pe redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Privind către finalul anului, Tzitzikostas a avertizat că situația ar putea deveni „foarte dificilă” dacă exporturile din Orientul Mijlociu vor continua să fie afectate.

„Este esențial ca războiul să se oprească și Strâmtoarea Ormuz să fie redeschisă cât mai repede posibil. Totuși, trebuie să ținem cont că Europa este pregătită. Statele membre dispun de stocuri strategice de urgență”, a declarat acesta.

Comisia Europeană ar coordona eventualele eliberări din rezervele strategice, însă, în acest moment, nu există discuții privind redistribuirea acestora.

„Pentru moment există un anumit grad de stabilitate”, a adăugat oficialul.

Citește și Turismul pierde din ritm: numărul turiștilor și al înnoptărilor a scăzut în aprilie. Specialist: „Datele sunt un avertisment”

Riscuri pentru economia globală

Teheranul și Washingtonul poartă negocieri încă din aprilie, după intrarea în vigoare a unui armistițiu, însă progresele sunt limitate, iar încălcările acordului au continuat.

Surse citate de Reuters au declarat că, chiar și în cazul unui acord, este probabil ca acesta să fie unul temporar, iar controlul iranian asupra Strâmtorii Ormuz să fie menținut.

Dincolo de sectorul aviatic, un conflict prelungit ar putea afecta întreaga economie globală. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat că escaladarea tensiunilor ar putea încetini puternic creșterea economică mondială, până la niveluri comparabile cu cele din criza financiară din 2008-2009 sau din perioada pandemiei.

„Nu este doar o problemă legată de combustibilul pentru aviație sau de energie. Ne-am putea confrunta chiar cu o recesiune globală”, a avertizat Apostolos Tzitzikostas.

Te-ar putea interesa și PIB-ul României a scăzut în primul trimestru din an. Expert: „Nu suntem în recesiune, dar am intrat într-o zonă periculoasă”