Ungaria vrea să-și extindă parteneriatul cu România pe domeniul energetic. Diversificarea surselor de aprovizionare este prioritară

Ungaria analizează extinderea cooperării cu România în sectorul gazelor naturale, cu scopul de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie. Companiile energetice din cele două ţări negociază deja un acord, potrivit ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Ungaria doreşte să coopereze cu România în domeniul energiei deoarece țara noastră ar urma să devină un exportator net de gaze în perioada următoare, graţie zăcământului Neptun Deep.
„Acest nou zăcământ de gaze va fi singura noastră sursă din regiune și va contribui la diversificarea energetică a Ungariei. Companiile noastre au demarat deja negocierile comerciale necesare şi sperăm că vor ajunge la un acord care să fie un progres pentru ambele ţări", a declarat Peter Szijjarto, după ce a semnat un acord de solidaritate energetică cu ministrul român al Energiei, Sebastian Ioan Burduja.
În următoarele săptămâni, platforma de foraj Mighty Barents va călători 160 de kilometri pe mare şi va începe lucrările de forare la cele zece sonde de exploatare care alcătuiesc zăcământul, unul dintre cele mai importante depozite de gaze din UE, informează Reuters. Producţia de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României.
Doar anul trecut, interconectorul de gaze dintre România şi Ungaria a fost utilizat pentru a transporta o cantitate totală de gaze de 1,8 miliarde metri cubi. Capacitatea totală a interconectorului este de 2,6 miliarde metri cubi pe an.
Aproximativ două treimi din importurile de gaze ale Ungariei vin din Rusia, însă oficialii de la Budapesta au promis că-și vor diversifica rapid sursele de aprovizionare, pentru a scăpa de presiunile venite de la Bruxelles.
În decembrie 2024, Ungaria a importat aproximativ 7,5 miliarde metri cubi de gaze naturale ruseşti prin conducta Turkstream şi cantităţi suplimentare via România. De asemenea, producţia internă de gaze a Ungariei se ridică la 1 - 1,5 miliarde metri cubi pe an.