ANPIS a plătit peste 36 de milioane de lei pentru alocația de plasament, în martie. Câte persoane beneficiază de sprijin
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat miercuri, 8 aprilie, că, în luna martie, a efectuat plățile aferente drepturilor din februarie pentru alocația de plasament, în valoare totală de peste 36 de milioane de lei. Sumele au fost acordate unui număr de 28.114 beneficiari, reprezentând copii aflați în sistemul de protecție specială și persoanele care îi au în îngrijire.
Alocația de plasament este un drept financiar acordat lunar, în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Valoarea acestui sprijin este de:
- 1.194 lei pe lună pentru fiecare copil aflat în plasament,
- cu 50% mai mare pentru copiii încadrați în grad de handicap.
Pentru acordarea alocației, solicitanții trebuie să depună o cerere, alături de documente precum actul de identitate, certificatul de naștere al copilului, hotărârea judecătorească și, dacă este cazul, certificatul de handicap. Documentele pot fi depuse la agențiile teritoriale sau transmise online.
Alocația de plasament se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani.
Sprijin și pentru tinerii care ies din sistem
După această vârstă, tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială și care, la împlinirea vârstei de 18 ani, au optat atât pentru încetarea măsurii de protecție, cât și pentru acordarea unei indemnizații lunare în valoare de 3.170 lei, pot beneficia de indemnizația pentru tineri.
Sprijinul se acordă până la vârsta de 26 de ani, dacă urmează o formă de învățământ la zi sau au un loc de muncă.
În martie 2026, ANPIS a plătit astfel de beneficii pentru 9.697 de tineri proveniți din sistemul de protecție specială, care fie urmează o formă de învățământ, fie sunt integrați pe piața muncii.