Bloomberg: Taxele și austeritatea mențin inflația ridicată și blochează relaxarea monetară în România
Inflația din România a scăzut mai puțin decât anticipau analiștii, potrivit datelor publicate de Institutului Național de Statistică. Prețurile de consum au crescut cu 9,6% în ianuarie 2026 comparativ cu aceeași lună a anului precedent, după un nivel de 9,7% în luna anterioară. Valoarea raportată este peste estimarea mediană de 9,4% din sondajul Bloomberg. Față de luna precedentă, prețurile au urcat cu 0,9%.
Potrivit analizei Bloomberg, nivelul ridicat al inflației este influențat de măsurile fiscale adoptate de guvern, inclusiv majorări de taxe și măsuri de austeritate, care continuă să afecteze prețurile din economie.
Anul trecut, creșterea prețurilor a urcat aproape de 10%, în contextul în care autoritățile au crescut unele impozite și au redus cheltuielile publice. Printre măsurile aplicate s-a numărat și eliminarea plafonării prețurilor la energie.
Aceste decizii au fost justificate prin necesitatea reducerii deficitului bugetar, considerat cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
Legătura cu deficitul bugetar
Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar la 6,2% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2026, de la 7,7% din PIB în 2025. Totuși, disputele din interiorul coaliției de guvernare au întârziat adoptarea unor reduceri suplimentare de cheltuieli.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că măsuri economice suplimentare ar urma să fie promovate în următoarele săptămâni.
Nivelul încă ridicat al inflației influențează direct deciziile Banca Națională a României. Banca centrală a transmis că așteaptă o încetinire clară a creșterii prețurilor înainte de a lua în calcul reducerea ratelor dobânzilor.
Instituția are o țintă de inflație între 1,5% și 3,5% și estimează că rata anuală a inflației ar putea coborî la aproximativ 3,7% până la finalul anului 2026.
Guvernatorul Mugur Isărescu a indicat anterior că discuțiile despre reducerea dobânzii-cheie nu ar urma să înceapă înainte de vară.
Banca centrală menține rata dobânzii de referință la 6,5% din a doua jumătate a anului 2024. Oficialii urmează să se reunească pentru o nouă analiză a politicii monetare și a perspectivelor privind inflația.
Deciziile privind dobânda sunt relevante pentru economie deoarece influențează costurile creditelor, investițiile și consumul.