Bolojan cere accelerarea evaluării proiectelor din PNRR: Guvernul verifică peste 10.000 de investiții 

Redacția Digi Economic Data publicării:
bolojan explica
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul accelerează analiza proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care o parte dintre investiții riscă să piardă finanțarea nerambursabilă dacă nu sunt finalizate la timp. Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, 25 mai, într-o postare pe Facebook, că a convocat prefecții și a cerut mobilizarea autorităților locale pentru raportarea stadiului lucrărilor.

Potrivit premierului, prefecturile au transmis către toate primăriile solicitarea de a furniza date actualizate privind proiectele finanțate prin PNRR, inclusiv stadiul execuției, termenele de finalizare și graficele de lucrări.

„Până la mijlocul acestei săptămâni trebuie să finalizăm analiza celor peste 10.000 de proiecte finanțate prin acest program, dintre care peste 5.000 prin Ministerul Dezvoltării, peste 2.500 prin Ministerul Educației, peste 1.500 prin Ministerul Mediului, plus proiectele derulate prin celelalte ministere. Majoritatea au ca beneficiari autoritățile locale sau școlile din localități.

În paralel cu inventarierea situației lucrărilor, continuăm negocierile tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene privind ultimele modificări ale programului de finanțare. Acestea se vor finaliza până la începutul săptămânii viitoare”, a scris premierul interimar. 

Vezi și Cum s-au pierdut 15 milioane de lei din PNRR. Ministru: Nota de plată o achităm toţi

Totodată, potrivit premierului, una dintre deciziile esențiale vizează delimitarea proiectelor care vor rămâne finanțate din granturi europene și a celor care vor fi mutate pe componenta de împrumut. 

„Clarificăm ce proiecte vor rămâne finanțate prin granturi. Vor fi cele care se vor termina până la sfârșitul lunii august; altfel, vom pierde finanțările. Pentru proiectele care nu se pot termina, analizăm transferul pe finanțarea din împrumut, fără a afecta derularea lucrărilor.

Este nevoie de o mobilizare a beneficiarilor și a constructorilor, de o evaluare corectă a situației din teren, astfel încât proiectele aflate într-un stadiu avansat să fie finalizate la timp, iar România să nu piardă fondurile europene disponibile”, se mai arată în postare.

Amintim că, după aprobarea cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, gradul de implementare al PNRR a depășit 60%.

România mai are de atras aproximativ 10 miliarde de euro prin cererile de plată 5 și 6, bani destinați finalizării proiectelor și reformelor asumate prin planul european de redresare, până la sfârșitul lunii august.

Citește și Investițiile din sănătate prin PNRR riscă întârzieri. Minister: Costurile au depășit planul cu 1,2 miliarde de lei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media