Bugetul de investiţii al României va fi mai mic anul viitor. Premierul interimar explică motivul
Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat în cadrul unui interviu televizat faptul că bugetul de investiţii al României va fi mai redus în 2027 din cauza încheierii finanţărilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Lipsa fondurilor pentru investiții se va repercuta în special asupra sectorului construcţiilor, apreciază Bolojan.
„Mai avem o fereastră care nu poate fi mai mare de şase luni de zile, maxim un an de zile, în care Guvernul României, cel care va fi, Parlamentul, mai poate lua măsuri de consolidare fiscală, pentru că anul viitor nu va fi un an simplu.
Este un an în care alocările pe componenta de investiţii, pentru construcţii, spre exemplu, vor fi mai reduse, bugetul de investiţii va fi mai redus, pentru că nu mai avem sumele de bani care ne-au intrat din fonduri europene, din PNRR”, susține premierul interimar.
Vezi și: Peste 170 de milioane de euro pentru renovarea energetică a blocurilor. Ce județe sunt eligibile
Fondurile europene, pilonul investițiilor românești
Șeful Guvernului a subliniat că lipsa unui mecanism de finanțare european se va resimți în România, având în vedere că toate proiectele majore de investiții s-au realizat cu sprijinul venit de la Bruxelles.
„PNRR se termină şi nu vom mai avea bani şi inevitabil va fi o scădere. Anul acesta a fost un record al investiţiilor publice, atât de punct de vedere al procentului, se duce către 8% din PIB, dar şi din punct de vedere al sumelor, ca efect al cumulării fondurile europene din coeziune, a fondurilor din PNRR şi a închiderilor de program”, conchide Ilie Bolojan
Citește și: Numărul firmelor nou-înființate a crescut în 2026. Cele mai multe sunt în București