Bursa de la București a pierdut 4,7 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile au crescut cu aproape 75%
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat săptămâna 31 august - 4 septembrie cu o capitalizare mai mică cu peste 4,74 miliarde de lei, echivalentul unei scăderi de 0,66%. În același timp, activitatea de tranzacționare s-a intensificat puternic, rulajul generat de acțiuni fiind cu 74,6% mai mare decât în săptămâna precedentă, potrivit datelor BVB.
Capitalizarea bursieră a coborât la 713,09 miliarde de lei, de la 717,83 miliarde de lei în perioada 24-28 august.
În schimb, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a ajuns la 787,23 milioane de lei, mult peste nivelul de 450,86 milioane de lei înregistrat în săptămâna precedentă.
Indicele principal BET, care urmărește evoluția celor mai lichide companii listate la Bursa de Valori București, a încheiat săptămâna la 34.414,30 puncte.
Joi a fost cea mai activă ședință a săptămânii
Potrivit datelor BVB, citate de Agerpres, cea mai bună zi din perspectiva valorii tranzacțiilor a fost joi, 3 septembrie, când rulajul a ajuns la 285,63 milioane de lei.
La polul opus, vineri, 4 septembrie, s-au înregistrat tranzacții de numai 51,25 milioane de lei, cel mai redus nivel al săptămânii.