Bursa de Valori București a deschis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
bvb
sursa: BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar rulajul se cifra la 3,42 milioane de lei (687.492 euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,67%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere cu 0,64%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,61%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,81%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna un avans de 0,20%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra o creştere de 0,93%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în creştere cu 0,26%.

Potrivit Agerpres, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Artego (+7,69%), Altur (+4,72%) şi Alumil Rom Industry (+2,69%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SIH Hoteluri (-4,88%), Comelf (-3,69%) şi Sphera Franchise Group (-0,95%).