Bursa de Valori București a încheiat pe creștere ședința de tranzacționare zilnică. Ce indici s-au apreciat

Redacția Digi Economic Data publicării:
bvb
sursa: BVB

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, cu un rulaj de 60,3 milioane de lei (12,11 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 49,45 milioane de lei (9,93 milioane de euro), transmite Agerpres.

Principalul indice, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,68%, până la 17.758,93 puncte, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în creştere cu 0,63%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,61%.

Pe de altă parte, indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,51%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un avans de 1,11%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,82%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,16%.

Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Hidroelectrica, cu schimburi de 8,55 milioane de lei, urmate de acţiunile Green Tech International, cu 6,11 milioane de lei, şi ale OMV Petrom - 6,02 milioane lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile:

  • Sinteza (+14,93%),
  • Romcab (+14,71%) 
  • Grupul Industrial Electrocontact (+11,46%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile:

  • Bermas (-9,40%),
  • Promateris (-8,96%) şi
  • Condmag (-6,25%).