Bursele europene deschid în teritoriu negativ pe fondul amenințărilor tarifare lansate de Trump

Alexandru Gologan Data publicării:
trump burse
Sursa foto: Generare AI shutterstock

Principalele burse europene au deschis şedinţa de luni, 19 ianuarie, în scădere, după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife vamale împotriva mai multor ţări de pe vechiul continent care se opun dorinţei sale de a anexa Groenlanda.

La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, bursa de la Paris era în scădere cu 1,75%, cea de la Frankfurt era în scădere cu 1,46% iar cea de la Milano afişa un declin de 1,61%. Doar bursa de la Londra înregistra pierderi mai modeste, cu un declin de 0,41%, relatează Bloomberg. Pieţele americane vor fi închise luni, de Ziua Martin Luther King Jr.

„Vom impune un tarif suplimentar de 10%, începând cu 1 februarie, pentru mărfurile din Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Ţările de Jos, Finlanda şi Marea Britanie. Acest tarif va crește, până la 25% începând cu 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord”, transmite Trump.

Ameninţările au declanşat o rezistenţă puternică în Europa, unde oficialii discută despre cum să-l descurajeze pe Trump, elaborând în acelaşi timp potenţiale contramăsuri.

Totuşi, mişcările pieţei subliniază cât de perturbatoare rămân ameninţările tarifelor, deoarece preşedintele SUA le foloseşte ca o pârghie politică, inclusiv împotriva ţărilor care au încheiat deja acorduri comerciale cu Washingtonul.

„Motivaţia pentru tarife mai mari este acum mai politică şi mai puţin economică decât în prima jumătate a anului 2025”, susțin analiștii.