BVB deschide în creștere pe majoritatea indicilor. Cum au evoluat companiile listate pe bursă
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, 3 septembrie, valoarea tranzacţiilor fiind cifrată la 8,28 milioane de lei, circa 1,58 milioane euro.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 1,04%, până la 34.702,10 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a deschis cu o creştere de 1,02%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a deschis pe plus cu 0,52%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o apreciere de 1,47%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,94%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat o depreciere de 0,29%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a deschis în creştere cu 0,05%.
Evoluția companiilor
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile:
- Rompetrol Rafinare (+15,00%),
- Sinteza (+3,81%),
- Socep (+3,72%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile:
- COMCM (-4,00%),
- AAGES (-2,84%),
- Oil Terminal (-2,11%).
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Romgaz, cu tranzacţii de aproape 475.730 de lei, urmate de acţiunile Rompetrol Rafinare (458.107 lei) şi de cele ale Digi Communications (360.600 de lei).
„România are nevoie de mai multe companii puternice prezente pe bursă, de mai mult capital autohton mobilizat către economie, de o bază mai largă de investitori şi de o piaţă suficient de lichidă pentru a deveni tot mai relevantă în Europa Centrală şi de Sud Est. În această ecuaţie, marile companii listate pot avea un rol care depăşeşte dimensiunea strict naţională.
Atunci când o companie listată îşi extinde relevanţa economică dincolo de frontierele naţionale, creşte implicit şi vizibilitatea pieţei pe care este tranzacţionată. O piaţă de capital capătă greutate regională inclusiv prin greutatea economică a companiilor sale reprezentative.
Listarea trebuie privită, din această perspectivă, şi ca o formă de responsabilitate corporativă. Accesul la capital vine împreună cu standarde mai ridicate de transparenţă, guvernanţă şi comunicare cu investitorii. Tocmai această disciplină a pieţei publice poate ajuta companiile să devină mai puternice, mai competitive şi mai bine pregătite pentru investiţii de mare anvergură”, consideră preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Vezi și: Cât plătesc angajatorii pentru o oră de muncă. Domeniile în care costurile au scăzut cel mai mult