BVB închide pe verde penultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Indicele principal continuă creșterea
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, 13 august, valoarea totală a tranzacţiilor fiind 133,17 milioane de lei (25,39 milioane de euro).
Principalul indice bursier, BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 0,24%, până la 36.222,86 puncte, în creștere față de închiderea precedentă.
Indicele BET-Plus, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la BVB, a consemnat un avans de 0,24%, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri a câştigat 0,31%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,34%.
De asemenea, indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, s-a apreciat cu 1,26%.
BET-NG, indicele companiilor din energie şi utilităţi, a închis pe plus cu 0,47% în timp ce indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,30%.
Situația companiilor listate pe bursă
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile:
- Altur (+5,19%),
- Electro-Alfa International (+3,16%),
- Evergen Investment (+2,97%).
În scădere s-au situat acţiunile:
- Aquila Part prod Com (-2,71%),
- SIF Hoteluri (-5,56%),
- Compa (-2,71%).
Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Transelectrica, cu schimburi de 27,15 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 13,35 milioane de lei, şi de cele ale Electrica cu 9,05 milioane de lei.