BVB închide pe verde ședința de tranzacționare. Indicele principal se apropie de nivelul record
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, 16 iulie, cu o valoare totală a tranzacţiilor cifrată în jurul valorii 1,5 miliarde de lei, echivalentul a 278,5 milioane euro.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 2,37%, până la 35.027,65 puncte, aproape de nivelul record.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 2,37%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 2,18%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o creştere de 0,83%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,68%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 2,55%.
Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,78%.
Vezi și: Ancheta ROBOR poate lovi sectorul bancar dincolo de amenzi. BNR avertizează asupra riscurilor
Evoluția companiilor de pe bursă
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile:
- Şantierul Naval Orşova (+14,81%),
- Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+11,11%),
- Bucur (+6,5%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile:
- Energopetrol (-11,11%),
- Vrancart (-3,63%),
- BRD - Groupe Societe Generale (-3,03%).
Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi de aproape 38 milioane de lei, urmate de acţiunile Digi, cu 30,3 milioane de lei, şi Romgaz, cu 29 milioane de lei.
Vezi și: România este vizată de notificările Comisiei Europene. Ce directive trebuie să transpună