Cât costă exproprierile din zonele cu lucrări de interes național. Statul bagă mâna adânc în buzunar
Guvernul a stabilit vineri, 26 iunie, prin Hotărâre, cuantumul despăgubirilor acordate proprietarilor aflați pe coridoarele de expropriere, unde se vor desfășura lucrări de utilitate publică importante la nivel național.
Conform actelor normative aprobate, se alocă fonduri pentru exproprierea tuturor imobilelor proprietate privată și publică situate pe amplasamentul următoarelor lucrări:
- Varianta de ocolire Sighişoara,
- Drum Expres Focşani- Brăila,
- Punerea în funcţiune a capacităţii finale de producție de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilţ Sud.
Totodată, se are în vederea relocarea utilităţilor care fac parte din coridorul de expropriere.
Cum se alocă despăgubirile
În cazul variantei de ocolire a Sighișoarei, valoarea totală aprobată pentru despăgubiri este de circa 1,18 milioane lei și vizează 121 de imobile proprietate privată, cu o suprafață totală de 145.363 mp, reprezentând terenuri cu sau fără investiții. Imobilele vizate se află pe raza municipiului Sighișoara și a comunei Albești (județul Mureș).
Suma se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din fondurile alocate programelor finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aferente perioadei de programare 2021–2027.
La Drumul Expres (DEx) Focşani- Brăila, exproprierea se realizează pentru un număr de 3297 de imobile în proprietate privată, aflate pe o suprafață totală de 8.557.483 mp. Localitățile impactate de această decizie sunt:
- Slobozia Ciorăști,
- Milcovul,
- Gologanu,
- Vulturu,
- Măicănești, toate din județul Vrancea,
- Salcia Tudor,
- Scorțaru Nou,
- Măxineni,
- Romanu,
- Siliștea,
- Vădeni,
- Cazasu, toate din județul Brăila.
Suma aferentă despăgubirilor acordate proprietarilor aflați pe traseul DEx Focșani-Brăila este de aproximativ 36 milioane lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Pentru lucrările de punere în funcţiune a capacităţii finale de producție de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilţ Sud, Guvernul a suplimentat sumele aferente despăgubirilor.
Astfel, pentru anul 2026, se alocă cu 536.693 lei mai mult, față de valoarea stabilită inițial (630.698 lei, conform notei de fundamentare).
Suma se asigură din bugetul Ministerului Energiei aprobat pe anul 2026, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație.
Vezi și: Autostrada Transilvania face un nou pas înainte: încep exproprierile pentru un nou nod rutier