Câți bani are un român în Pilonul II după 2025. An record pentru pensiile private

Bianca Bâlu Data publicării:
pensie
Inquam Photos / Octav Ganea

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în 2025 cel mai bun an din istoria sistemului, cu un randament mediu de 19,2%, potrivit datelor publicate luni, 12 ianuarie, de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Evoluția vine într-un context favorabil al pieței financiare și consolidează rolul Pilonului II ca principal instrument de economisire pe termen lung pentru milioane de români.

La finalul anului 2025, activele totale administrate de fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la 201,6 miliarde de lei (echivalentul a 39,5 miliarde de euro), în creștere cu peste 33% față de nivelul de la sfârșitul anului 2024. Este cel mai ridicat nivel atins de la lansarea sistemului, în 2008.

Potrivit APAPR, performanța excepțională din 2025 a fost susținută de evoluțiile favorabile de pe piața financiară românească, în special de creșterea valorii companiilor listate la Bursa de Valori București și de aprecierea titlurilor de stat românești.

Unde sunt investiți banii din Pilonul II

Fondurile de pensii private investesc aproximativ două treimi din active în titluri de stat românești, iar circa 25% în acțiuni listate la Bursa de Valori București. Conform APAPR, aproape 94% din sumele administrate sunt investite în România, ceea ce face din fondurile Pilonului II cei mai mari investitori instituționali autohtoni.

Acești bani contribuie direct la:

  • finanțarea datoriei publice,
  • susținerea companiilor românești listate,
  • investiții și menținerea locurilor de muncă.

Valoarea activelor din Pilonul II reprezintă deja 10,5% din Produsul Intern Brut al României.

8,4 milioane de români au conturi la Pilonul II

La finalul lui 2025, 8,4 milioane de români erau înscriși în sistemul de pensii private obligatorii, majoritatea populației active. Dintre aceștia, aproximativ 4,6 milioane contribuie lunar, virând 4,75% din salariul brut, ca parte a contribuției CAS de 25%.

Pilonul II este, astfel, al doilea cel mai valoros activ financiar al populației, după depozitele bancare, și principala formă de economisire pe termen lung pentru persoanele cu venituri mici și medii.

Din totalul activelor administrate, 75,4 miliarde de lei (14,8 miliarde de euro) reprezintă câștig net din investiții, adică sume obținute peste nivelul contribuțiilor virate de participanți.

Pe întreaga perioadă 2008–2025, fondurile Pilonului II au obținut un randament mediu anual de 8,3%, aproape dublu față de rata medie anuală a inflației, estimată la 4,7%.

Cât are în cont un român cu salariul mediu

Un participant care a câștigat salariul mediu și a contribuit continuu din 2008 până în prezent are în contul său de Pilon II aproximativ 55.662 de lei. Din această sumă:

  • 64% reprezintă contribuțiile virate,
  • 36% este câștigul obținut din investiții.

Valoarea sumei s-a dublat în ultimii trei ani și este de aproape șapte ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Conform estimărilor APAPR, 1,1 milioane de români au deja în conturi peste 50.000 de lei.

De la lansarea sistemului și până la finalul anului 2025, fondurile Pilonului II au efectuat aproximativ 300.000 de plăți către participanți pensionați, persoane pensionate pe caz de invaliditate sau către moștenitorii acestora. Valoarea totală a sumelor plătite a ajuns la 5,9 miliarde de lei.

Doar în anul 2025, fondurile au plătit 2,65 miliarde de lei către 88.000 de beneficiari, o sumă mai mult decât dublă față de anul precedent. Creșterea este explicată de faptul că tot mai mulți români care au contribuit încă din 2008 ajung la vârsta pensionării sau în situații care permit retragerea banilor.

Cum se pot încasa banii din Pilonul II în 2026

Pe tot parcursul anului 2026 rămâne valabil sistemul actual de plată:

  • fie plată unică a întregii sume acumulate,
  • fie plăți lunare egale, pe o perioadă de maximum 5 ani (60 de luni).

Noua lege a plăților, Legea nr. 2/2026, va intra în vigoare începând cu 5 ianuarie 2027, urmând să schimbe mecanismul de acordare a sumelor din Pilonul II.