DOCUMENT Guvernul verifică pregătirea cererii de plată nr. 5 din PNRR. Jaloane restante la Mediu, Energie, Finanțe și Agricultură
Guvernul a analizat, în ședința de joi, 23 iulie, o notă privind stadiul îndeplinirii sarcinii stabilite în ședința din 16 iulie 2026, referitoare la transmiterea documentelor necesare pentru depunerea Cererii de Plată nr. 5 din PNRR.
După cea de-a treia renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență, valoarea totală a acestuia este de 20,1 miliarde euro, dintre care 13,56 miliarde euro granturi și 6,54 miliarde euro împrumuturi.
Potrivit documentului, noua Decizie de Implementare a PNRR al României (CID) va fi aprobată la 7 august, dată la care ar urma să fie depusă și Cererea de Plată nr. 5.
Cererea de Plată nr. 6 este programată pentru sfârșitul lunii septembrie.
Cererea de plată nr. 5 include 75 de ținte și jaloane
Noul profil al Cererii de Plată nr. 5, agreat cu Comisia Europeană, include 75 de ținte și jaloane.
În ședința de Guvern din 16 iulie, coordonatorii de reforme și investiții au primit sarcina de a finaliza și transmite către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cover note-urile, listele de verificare și toate documentele necesare pentru depunerea cererii de plată, până la termenul de 23 iulie 2026.
În urma centralizării, au fost transmise 44 de cover-note-uri finale, consultate preliminar cu Comisia Europeană, pentru care se așteaptă feedback. Pentru alte 21 de cover-note-uri primite, au fost inițiate discuții tehnice cu coordonatorii de reforme și investiții pentru integrarea observațiilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vezi și DOCUMENT Guvernul pregătește o platformă digitală pentru proiectele SAFE din industria de apărare
Zece cover-note-uri nu fuseseră transmise până la 22 iulie
Potrivit notei analizate de Guvern, 10 cover-note-uri nu fuseseră transmise către MIPE până la data de 22 iulie 2026.
Documentele restante vizează jaloane și ținte aflate în responsabilitatea:
- Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor: 31, 49, 51, 53;
- Ministerului Energiei: 120, 126;
- Ministerului Finanțelor: 196, 216, 217, 232.
Nota arată că, în perioada imediat următoare, trebuie finalizate mai multe documente și acte normative pentru a asigura îndeplinirea cerințelor asumate în relația cu Comisia Europeană.
Jaloane restante la Mediu, Energie, Finanțe și Agricultură
Pentru Ministerul Mediului, documentul menționează, între altele, Jalonul 34, privind intrarea în vigoare a actelor legislative pentru desemnarea zonelor de protecție strictă, precum și Jalonul 31, privind actul normativ aplicabil sectoarelor cu impact asupra biodiversității, pentru care urmează aprobarea unei hotărâri de Guvern în ședința din 23 iulie.
În cazul Ministerului Energiei, sunt menționate Jalonul 126, privind cadrul legislativ și de reglementare pentru hidrogenul din surse regenerabile, și Jalonul 120, privind capacitatea suplimentară de energie din surse regenerabile instalată și conectată la rețea.
Pentru Ministerul Finanțelor, nota cere elaborarea și transmiterea cover-note-urilor și documentelor justificative pentru jaloanele 196, 216, 217 și 232.
Ministerul Agriculturii trebuie să finalizeze desemnarea zonelor de accelerare a producerii de energie din surse regenerabile pe o suprafață de 32.000 hectare, în baza studiilor pedologice.
MIPE cere finalizarea tuturor restanțelor până la 30 iulie
Nota atrage atenția și asupra obligației de verificare a neregulilor grave și a dublei finanțări. Mai multe ministere trebuie să finalizeze liste de verificare, instrumente de autoevaluare a riscului de fraudă, rapoarte de verificare ex-post și raportări în instrumentul Arachne.
Printre instituțiile vizate se află Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Cercetare și ANFP.
MIPE solicită ca toți coordonatorii de reforme și investiții să finalizeze, până cel târziu la 30 iulie 2026, toate sarcinile restante aflate în responsabilitatea lor și să țină cont de solicitările punctuale ale ministerului, în calitatea sa de coordonator național al PNRR.
Te-ar putea interesa și DOCUMENT Guvernul aprobă un nou sprijin pentru persoanele adulte cu handicap. Beneficiile pot ajunge la două salarii minime