Dragoș Pîslaru explică traseul eșuat al Legii salarizării: „Nu există miracole în economie sau finanțe” 

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
salariu romania
sursa: profimediaimages.ro/

România a ratat termenul de 31 august pentru adoptarea noii Legi a salarizării, reformă de care erau legate aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR. Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, care asigură și interimatul Ministerului Muncii, a explicat cum s-a ajuns la pierderea finanțării, după patru ani în care reforma nu a fost finalizată, și susține că România nu trebuie să returneze bani, ci pierde posibilitatea de a încasa suma aferentă jalonului. 

Noua Lege a salarizării în sectorul public trebuia adoptată până la 31 august 2026, reforma fiind legată de aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR. Negocierile nu au dus însă la un acord până la expirarea termenului. Administrația Prezidențială a confirmat că partidele și-au asumat pierderea sumei aferente jalonului, dar și continuarea reformei, cu obiectivul adoptării legii până la sfârșitul anului.

Vezi și Bolojan: România a pierdut bani din PNRR din cauza întârzierilor. „Dacă ne-am fi făcut temele la timp, n-am fi pierdut bani”

Pîslaru: „Patru ani de zile pierduți” 

Întrebat dacă pierderea celor 770 de milioane de euro presupune restituirea unor bani către Comisia Europeană, Pîslaru a precizat că nu este vorba despre o penalizare suplimentară. 

„Nu există penalizare. Singura penalizare este că noi puteam să avem o absorbție de 97%, dacă luăm în calcul ce se pierduse în cererea de plată 3, și pe această reformă pierdem circa 5% din PNRR, în sensul că nu putem trage banii pentru care avem investițiile făcute”, a explicat ministrul într-o conferință de presă de marți, 1 septembrie.

Ministrul a pus eșecul adoptării reformei pe seama întârzierilor acumulate în ultimii ani și a acuzat PSD de tergiversarea proiectului, având în vedere că reforma trebuia pregătită încă din 2022.

„Realitatea este că din 2022 încoace nu am avut niciun proiect publicat de Partidul Social Democrat cu trei ministre. Niciunul. Proiectul final de care se laudă că l-au lăsat în minister, în mod intenționat, n-a fost publicat în transparență. Nu a existat vreodată vreo versiune de proiect pe care Partidul Social Democrat să-l pună pe masă. (...) Patru ani de zile pierduți, nicio versiune de proiect propusă societății, nicio consultare publică transparentă cu sindicatele, multe pretenții că au niște soluții magice care nu există, iar ce a pus pentru mine capac a fost faptul că au acum tupeu să iasă public să zică 'lasă că o să venim noi cu o versiune și o adoptăm noi'. Nu există decât un singur motiv în spatele acestei tergiversări, ideea Partidului Social Democrat, care este tipică, și anume 'lasă că venim noi și dăm noi banii respectivi, cât vom avea, cum vom avea'. Nu există miracole în economie sau în finanțe”, a declarat acesta.

Citește și Bolojan: România pierde bani din PNRR pentru reformele neîndeplinite. Legea salarizării, printre principalele jaloane ratate

Reacția Comisiei Europene

Comisia Europeană a reacționat luni, după ce partidele politice din România nu au reușit să ajungă la un acord pentru adoptarea legii salarizării în sectorul public. Într-un răspuns transmis în exclusivitate pentru Digi24, Comisia Europeană precizează că ia act de faptul că România nu a reușit să îndeplinească reforma în termenul stabilit prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.

„Comisia ia act de faptul că autoritățile și partidele politice din România nu au reușit să ajungă la consensul politic și social necesar pentru adoptarea legii privind salariile din sectorul public în termenul prevăzut în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, și anume înainte de 31 august 2026”, a transmis Comisia Europeană.

Mesajul Bruxellesului lasă însă deschisă calea pentru continuarea reformei, chiar dacă termenul PNRR a fost ratat.

„Comisia își va continua dialogul și cooperarea cu autoritățile române. Suntem pregătiți să sprijinim eforturile de menținere a esenței și a obiectivelor reformei și să ajutăm autoritățile să identifice soluții care pot contribui la atingerea obiectivelor sale principale”, au transmis oficialii europeni.

Comisia precizează că, din informațiile pe care le are, România intenționează să ducă reforma la capăt până la sfârșitul anului.

Astfel, ratarea termenului PNRR nu înseamnă că reforma salarizării este abandonată. Problema este însă că adoptarea legii ulterior, inclusiv în decembrie, nu poate recupera automat banii aferenți jalonului care nu a fost îndeplinit la termen.

Te-ar putea interesa și Ministerul Dezvoltării anunță că și-a îndeplinit toate țintele și jaloanele din PNRR. Investițiile în renovări au depășit ținta cu 43%