Economia României, sub așteptări în trimestrul II. Mediul de afaceri estimează o recesiune ușoară la final de 2026
Economia României a avut o evoluție slabă în trimestrul al doilea din 2026, iar datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) întăresc temerile privind o posibilă recesiune ușoară în acest an. Produsul Intern Brut (PIB) a stagnat față de trimestrul precedent, în timp ce comparativ cu trimestrul al doilea din 2025 economia a scăzut cu 0,4% pe seria brută.
Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia, consideră că rezultatul este ușor sub așteptările organizației și indică o evoluție economică fragilă.
„Datele privind creșterea economică în T2 din 2026 au arătat o evoluție slabă, cu o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut de 0,4% pe seria brută și o stagnare față de trimestrul anterior. Această dinamică este în concordanță cu evoluția slabă a vânzărilor cu amănuntul, ceea ce arată că, cel mai probabil, consumul privat a fost cel care a condus la scăderea economiei”, a declarat Lolea.
Potrivit economistului-șef al Concordia, datele cresc probabilitatea ca România să încheie anul în recesiune.
„Este un rezultat ușor sub așteptările noastre, care întărește și mai mult posibilitatea unei recesiuni ușoare în 2026”, a afirmat acesta.
Economia a scăzut cu 0,8% în primul semestru
Datele INS arată că, în primele șase luni ale anului, PIB-ul României a fost cu 0,8% mai mic decât în aceeași perioadă din 2025, pe seria brută.
Pe seria ajustată sezonier, scăderea din primul semestru a fost de 1,6%.
În trimestrul al doilea, economia s-a menținut la același nivel față de primele trei luni ale anului, în termeni reali. Comparativ cu T2 2025, PIB-ul a fost însă cu 2% mai mic pe seria ajustată sezonier.
Pentru mediul de afaceri, una dintre explicațiile principale este slăbirea consumului. Evoluția vânzărilor cu amănuntul indică faptul că populația a cheltuit mai puțin, ceea ce se transmite direct în activitatea companiilor și, în final, în rezultatul economiei.
Concordia vede o scădere de aproximativ 0,5% în 2026
Perspectivele pentru a doua parte a anului sunt ceva mai bune, însă nu suficiente, în opinia Concordia, pentru a elimina riscul unei contracții economice pe ansamblul anului.
Organizația se așteaptă la o îmbunătățire treptată, susținută de scăderea inflației, o posibilă revenire a încrederii populației și companiilor, dar și de reluarea unor cheltuieli publice amânate în prima parte a anului.
Un alt factor important îl reprezintă fondurile europene și finalizarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Pentru semestrul al doilea, ne așteptăm la o evoluție ușor mai bună, susținută atât de semnale de stabilizare, reducerea inflației către 6% în T3 și revenirea ușoară a încrederii firmelor și populației, cât și de factori concreți de creștere: reluarea cheltuielilor publice amânate din prima parte a anului și finalizarea PNRR, cu infuzie de fonduri europene”, a explicat Lolea.
Pe acest scenariu, Concordia estimează că economia României ar putea încheia anul cu o contracție de aproximativ 0,5%.
„Doar în aceste condiții putem estima că anul 2026 se va încheia cu o recesiune ușoară, apropiată de -0,5%”, a spus economistul.
Vezi și Inflația scade, dar românii încă simt scumpirile. Expert: „Vârful a fost depășit”
Cum diferă estimările pentru economia României
Prognoza Concordia este mai pesimistă decât cea a S&P Global Ratings, care vede o stagnare a economiei românești în 2026.
În același timp, analiștii CFA estimează o creștere de numai 0,1%, dar avertizează asupra unui risc ridicat de recesiune.
Și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că România ar putea avea în acest an o creștere economică zero sau chiar negativă, fără să anticipeze însă o recesiune severă.
În acest context, situația finanțelor publice și evoluția economiei sunt importante și pentru ratingul de țară al României.
Moody’s Ratings a reconfirmat recent ratingul suveran al României la „Baa3”, cu perspectivă negativă. România rămâne astfel în categoria statelor recomandate pentru investiții.
La rândul său, Fitch Ratings a menținut calificativul României la BBB-, tot cu perspectivă negativă, același nivel stabilit la evaluarea din februarie 2026. Acesta este ultimul nivel din categoria recomandată investițiilor înainte de trecerea în zona „junk”, rezervată statelor cu un risc mai ridicat pentru investitori.
Menținerea ratingurilor evită, pentru moment, o retrogradare care ar putea crește costurile de finanțare ale României și ar putea afecta încrederea investitorilor. În același timp, perspectivele negative transmise de ambele agenții arată că situația rămâne fragilă.
Tocmai de aceea, Concordia consideră că reducerea deficitului bugetar și păstrarea ratingului de țară sunt esențiale pentru revenirea economiei.
Deficitul și ratingul României, esențiale pentru revenire
În opinia Concordia, evoluția economiei în a doua jumătate a anului va depinde și de capacitatea României de a recâștiga încrederea investitorilor și a companiilor.
Un rol important îl va avea situația finanțelor publice. Lolea consideră că România trebuie să continue reducerea deficitului bugetar și să își păstreze ratingul de țară.
„Îmbunătățirea activității economice în S2 2026 depinde puternic și de condițiile externe, dar și de consolidarea încrederii odată cu numirea unui nou guvern”, a afirmat economistul.
El atrage atenția că ajustarea deficitului și menținerea ratingului de țară sunt esențiale pentru o eventuală revenire economică.
„Totodată, este extrem de importantă continuarea eforturilor pentru ajustarea deficitului bugetar și pentru menținerea ratingului de țară. Acestea rămân condițiile esențiale pentru orice viitoare revenire a creșterii economice”, a concluzionat economistul-șef al Confederației Patronale Concordia.