News Alert GRAFICE Salariul mediu net a scăzut în mai. De ce au câștigat românii mai puțin

Redacția Digi Economic Data publicării:
salariu romania
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Câștigul salarial mediu net pe economie a fost de 5.684 lei în luna mai 2026, în scădere cu 159 de lei, respectiv 2,7%, față de luna aprilie, potrivit datelor publicate miercuri, 15 iulie, de Institutul Național de Statistică (INS). Salariul mediu brut a ajuns la 9.483 lei.

Deși salariul mediu net a crescut nominal cu 3,2% față de luna mai 2025, puterea de cumpărare a fost mai mică. Indicele câștigului salarial real a fost de 93,1% față de aceeași lună a anului trecut, ceea ce arată că majorarea salariilor nu a acoperit creșterea prețurilor.

Vezi și Inflația a coborât ușor în iunie, dar rămâne peste 10%. Chiriile, energia electrică și carburanții, printre cele mai mari scumpiri

De ce au scăzut salariile față de aprilie

INS arată că, în majoritatea activităților economice, câștigul salarial mediu net a scăzut în mai ca urmare a acordării în lunile precedente a unor prime ocazionale, prime trimestriale sau anuale, prime pentru performanțe, sume din profitul net, drepturi în natură, ajutoare bănești și bilete de valoare.

Scăderile au fost influențate și de nerealizări de producție sau de încasări mai mici, în funcție de contracte și proiecte.

Cea mai mare scădere lunară a câștigului salarial mediu net a fost înregistrată în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii, cu excepția sistemului public de asigurări sociale, unde salariul mediu net a coborât cu 29,8%.

Scăderi între 10% și 20% au fost consemnate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, activități de închiriere și leasing, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea produselor din tutun, telecomunicații, fabricarea produselor de cocserie și a produselor din prelucrarea țițeiului, precum și în industria farmaceutică.

Citește și Piața muncii din București: mai puțini salariați, salariile și pensiile au crescut, iar șomajul rămâne la un nivel redus

Unde au crescut salariile

Au existat și sectoare în care câștigul salarial mediu net a crescut față de aprilie, pe fondul acordării de premii ocazionale, drepturi în natură, ajutoare bănești sau al unor realizări de producție și încasări mai mari.

Cea mai importantă creștere a fost înregistrată în extracția minereurilor metalifere, unde câștigul salarial mediu net a urcat cu 22,4%.

Creșteri între 3% și 5,5% au fost înregistrate în activități și servicii de decontaminare, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice, precum și în transporturi aeriene.

Ce s-a întâmplat în sectorul bugetar

În sectorul bugetar, evoluțiile au fost mixte față de luna aprilie. Câștigul salarial mediu net a crescut în învățământ, cu 2,4%, și în administrația publică, cu 0,5%.

În schimb, în sănătate și asistență socială, salariul mediu net a scăzut ușor, cu 0,5%.

Te-ar putea interesa și RAPORT România a înregistrat cea mai mare scădere a salariilor reale ale profesorilor din Europa

salariu mediu 2026
Sursa: INS