Inspecția Muncii a descoperit peste 230 de cazuri de muncă la negru într-o singură săptămână. Amenzi de aproape 7 milioane de lei
Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 6,89 milioane de lei și a identificat 239 de cazuri de muncă nedeclarată în urma controalelor desfășurate în perioada 13 - 17 iulie, a transmis vineri, 24 iulie instituția.
În total, inspectorii de muncă au efectuat 1.716 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 1.138 de sancțiuni, dintre care 360 de amenzi, în valoare de 6.887.500 de lei, și 778 de avertismente.
Totodată, inspectorii au dispus 2.383 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, fiecare cu termene clare de implementare.
Peste 1.000 de controale în domeniul relațiilor de muncă
În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 1.034 de controale, în urma cărora au fost aplicate 431 de sancțiuni. Dintre acestea, 247 au fost amenzi, în valoare totală de 6,241 milioane de lei, iar 184 au fost avertismente.
Combaterea muncii nedeclarate a reprezentat una dintre principalele priorități ale controalelor. În urma verificărilor, inspectorii au identificat 239 de persoane care lucrau fără forme legale și au dispus 1.592 de măsuri pentru intrarea în legalitate.
Potrivit Inspecției Muncii, cele mai frecvente nereguli constatate au fost utilizarea muncii nedeclarate, nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă și timpul de odihnă, precum și neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare.
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), inspectorii au desfășurat 682 de controale, în urma cărora au aplicat 707 sancțiuni.
Acestea au inclus 113 amenzi, în valoare totală de 646.500 de lei, și 594 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse 791 de măsuri pentru eliminarea neconformităților identificate.
Opt echipamente de muncă au fost oprite din funcționare
În timpul verificărilor privind securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii au decis oprirea din funcțiune a opt echipamente de muncă, din cauza riscurilor grave de accidentare pe care le prezentau.
Printre principalele deficiențe constatate s-au numărat lipsa măsurilor de protecție pentru activitățile desfășurate la înălțime, utilizarea unor echipamente fără autorizarea obligatorie ISCIR și neasigurarea delimitării și semnalizării corespunzătoare a zonelor periculoase din incinta unităților.
Potrivit Inspecției Muncii, aceste măsuri au fost dispuse pentru prevenirea accidentelor de muncă și pentru obligarea angajatorilor să respecte normele legale privind protecția lucrătorilor.
Te-ar putea interesa și Atacul cibernetic de la ANCPI lovește piața locuințelor. Cumpărătorii s-ar putea răzgândi înainte de semnarea contractelor