Instabilitatea politică afectează cursul de schimb. Oficial BNR: În perioada următoare vom asista la variaţii
Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variaţii în ambele direcţii în perioada următoare.
Tensiunile vor continua probabil până când vom avea răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică şi financiară a României, a declarat joi, 7 mai, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, în cadrul unei conferințe de specialitate.
„E o perioadă de instabilitate, ea se simte de pieţe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care pieţele le aşteaptă din partea situaţiei politice şi financiare din România.
În perioada următoare probabil vom asista la variaţii ale cursului, probabil în ambele direcţii, dar până când nu avem nişte răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua. Este o situaţie prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Naţională cu toate resursele şi armele pe care le avem la dispoziţie, dar trebuie să înţelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Naţională, pentru liniştirea pieţelor", susține Dan Suciu.
Evoluția euro în viitorul apropiat
Întrebat dacă vom asista la un curs de 6 lei pentru un euro, expertul nu a ezitat să ofere răspunsul.
„Noi nu avansăm cifre, nici niveluri. Trebuie să găsim un optim pentru situaţia dată, ţinând cont de toate resursele pe care le avem şi de toate constrângerile în care operăm, cele legate de, cum spuneam, găsirea unui răspuns la întrebarea legată de guvernare şi de stabilitatea financiară.
Daţi-mi voie să nu mai fac alte comentarii, e o situaţie în care orice cuvânt poate fi interpretat pe pieţe, aşa că suntem cu toţii, până la urmă, în aceeaşi barcă în care ne dorim un curs cât mai rezonabil”, explică Dan Suciu.