Interes record din partea investitorilor străini: România atrage aproape 5 miliarde de euro de pe piețele internaționale
România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin prima ieșire a statului român pe piețele externe în anul 2026, anunță Ministerul Finanțelor, printr-un comunicat de presă emis pe 9 martie.
Banii au fost obținuți prin emiterea de euroobligațiuni, titluri prin care statul se împrumută de la investitori instituționali pe piețele internaționale și se angajează să le returneze suma peste mai mulți ani, împreună cu dobândă. Prin această operațiune, România a acoperit aproape jumătate din necesarul de finanțare externă estimat a fi realizat prin emisiuni de euroobligațiuni pentru anul 2026.
Emisiunea a avut loc în 25 februarie, cu doar 3 zile înainte de începerea conflictului din Iran, evitând astfel creșterea costurilor de finanțare care au urmat declanșării ostilităților.
Interesul investitorilor a fost foarte ridicat, cererea totală pentru obligațiunile românești depășind 15,5 miliarde de euro, de peste trei ori mai mult decât suma pe care statul a dorit să o împrumute.
Acest lucru a permis României să obțină condiții mai bune de finanțare, adică dobânzi mai mici decât cele estimate inițial și chiar sub nivelul cotațiilor pieței la acel moment.
„Prima emisiune de euroobligațiuni a României din 2026 a fost un real succes și arată încă o dată încrederea investitorilor internaționali în economia românească și în măsurile luate de Guvern pentru stabilizarea finanțelor publice”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Cum s-a desfășurat prima sesiune de împrumut extern din 2026
România, prin Ministerul Finanțelor, a accesat:
- o tranșă de 2,25 miliarde euro pe o maturitate de 7 ani (2033),
- o nouă tranșă de 2 miliarde dolari pe 10 ani lung (iulie 2036),
- 750 milioane euro reprezentând redeschiderea emisiunii scadente în septembrie 2044.
După stabilirea finală a marjelor, tranzacția s-a încheiat cu:
- un randament de 4,638% și un cupon de 4,625% pentru tranșa de 7 ani euro ,
- un randament de 5,750% și un cupon de 5,750% pentru cea de 10 ani lung dolari,
- un randament de 5,966% și un cupon de 6,000% pentru redeschiderea emisiunii denominate în euro scadentă în anul 2044.
La emisiune au participat câteva sute de investitori internaționali prin mai mult de 500 de ordine cumulate în toate cele 3 tranșe, inclusiv instituții oficiale internaționale și bănci centrale pe lângă fonduri de investiții, bănci și fonduri de pensii și asigurări, acoperind regiuni geografice diferite (Europa, America, Asia și Orientul Mijlociu), ceea ce confirmă interesul ridicat și diversificat pentru titlurile de stat lansate de România.
Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și pentru refinanțarea unor împrumuturi mai vechi ale statului, precum și pentru consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei.