Investițiile străine directe, în creștere în primele nouă luni. Economist: Străinii au mai multă încredere în România decât avem noi
Investițiile străine directe (ISD) în România continuă să crească, arată cele mai recente date ale Băncii Naționale, publicate joi, 13 noiembrie. În perioada ianuarie–septembrie 2025, fluxul net de ISD a ajuns la 5,65 miliarde de euro, peste nivelul de 4,96 miliarde de euro înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
Cea mai mare parte a investițiilor provine din participațiile la capital și profitul reinvestit, care au totalizat 4,97 miliarde de euro. La acestea se adaugă creditele intragrup, care au însumat 675 milioane de euro la nivel net.
Străinii au mai multă încredere în România decât avem noi
Pentru a înțelege dinamica din spatele acestor investiții, DigiEconomic a discutat cu profesorul de economie Christian Năsulea, care subliniază că, deși creșterea este semnificativă, România pornește de la un nivel istoric scăzut al ISD-urilor comparativ cu alte țări din regiune.
„În primul rând, soldul investițiilor străine directe pentru România este foarte mic. E ușor să ai investiții străine în creștere când, la modul general, nu ai prea avut investiții străine la un nivel care să corespundă cu dimensiunea economiei, cu momentul de dezvoltare, cu alți parametri”, arată economistul.
Năsulea compară situația cu Ungaria, o economie mai mică, dar care a atras constant investiții mult mai mari în ultimele decenii: „Diferența dintre investițiile străine din Ungaria, în total, din '90 încoace, și investițiile străine în România, din '90 încoace, este șocant de mare.”
Totuși, există și un fundament pozitiv în evoluțiile recente: investitorii internaționali par să mizeze pe o îmbunătățire a climatului economic local.
„Un al doilea lucru care cred că e important când vine vorba de această creștere, opinia pe care o întâlnesc la modul general când stau de vorbă cu colegi din alte țări, cu oameni din zona de business din alte țări, este că în România lucrurile vor merge mai bine. Și atunci, sunt foarte mulți investitori care se poziționează acum, pentru a putea profita de oportunitate.
Aceasta este o altă chestiune care afectează comportamentul investitorilor când vine vorba de poziționări pe piață. Și, în opinia mea, exact asta este ceea ce vedem acum. Au mult mai multă încredere în țara noastră și în economia românească străinii decât avem noi ca percepție publică în România în acest moment”, a mai explicat profesorul de economie.