Lagarde: Persistă incertitudinile, în pofida atingerii țintelor inflaționiste

Alexandru Gologan Data publicării:
Christine Lagarde
sursa: profimediaimages.ro/

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), consideră că incertitudinile persistă în piața europeană, chiar dacă ținta inflaționistă a fost atinsă.

Acordul comercial cu Statele Unite ale Americii nu a adus liniștea pe care o doreau europenii, informează Bloomberg.

„Ajustarea ratelor dobânzilor vizează nivelul inflaţiei, ceea ce am realizat în termenii noștri. Dar nivelul de incertitudine persistă, chiar dacă s-a redus la jumătate. Situația a devenit predictibilă după ce UE şi SUA au convenit gradul de tarifare pe importuri. Încă nu cunoaștem impactul noilor reguli”, transmite  Lagarde.

Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a menţinut nemodificate dobânzile, astfel că rata la facilitatea de depozit, rata la operaţiunile principale de refinanţare şi rata la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,00%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%.

Unii oficiali BCE consideră că nu este necesară o relaxare suplimentară a politicii monetare atât timp cât economia zonei euro nu se confruntă cu dificultăţi majore. În schimb, alţii au sugerat că nu sunt excluse noi măsuri.