Ministerul Finanțelor demarează o nouă ediție Tezaur. Românii pot achiziționa titluri de stat cu dobânzi de până la 7,8%

Alexandru Gologan Data publicării:
emisiune tezaur
sursa: captură ecran Facebook / Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor (MF) demarează din 10 martie o nouă ediţie a Programului Tezaur. Cetățenii pot achiziționa titluri de stat inclusiv prin platforma online Ghişeul.

Românii au oportunitatea de a investi în titlurile de stat Tezaur cu maturităţi de un an, trei ani şi cinci ani, cu dobânzi anuale de 6,8%, 7,5%, respectiv 7,8%.

De asemenea, în premieră, Ministerul Finanţelor facilitează cetăţenilor români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi care deţin un card de debit accesul la achiziţia online a titlurilor de stat.

„Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghişeul.ro şi introducerea datelor de logare (utilizator şi parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secţiunea Titluri de stat, unde pot fi consultate emisiunile active şi caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune şi efectuează operaţiunea de achiziţie a titlurilor de stat Tezaur aferente emisiunii selectate.

De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiaşi emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiţia să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere şi maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condiţiile încadrării în limita de plată cu cardul. Plăţile către investitorii Programului Tezaur a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Naţională Poşta Română - S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghişeul.ro", precizează MF într-un comunicat.

Condiții de eligibilitate și perioadă de achiziție

Pentru achiziţionarea titlurilor de stat prin platforma Ghişeul.ro, un investitor trebuie:

  • să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii
  • să deţină carte de identitate valabilă în România
  • să aibă cont pe platforma Ghişeul.ro 
  • să aibă un card de debit emis în România sau în ţările agreate pentru Programul Tezaur (listă accesibilă pe site-ul Ministerului de Finanţe, CNPR şi pe platforma Ghişeul.ro).

Titlurile se pot cumpăra după cu urmează:

  • între 10 martie - 2 aprilie 2025, prin platforma Ghişeul.ro;
  • între 10 martie - 3 aprilie 2025, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului;
  • între 10 martie - 4 aprilie 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
  • între 10 martie - 3 aprilie 2025 în mediul urban şi între 10 martie - 2 aprilie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR).

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor subliniază faptul că veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile, în timp ce dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.