Mobilizare generală la Guvern. Stadiul PNRR, analizat vineri. România a primit 10,7 mld. euro până acum
Premierul Ilie Bolojan a convocat vineri, 6 martie 2026, o ședință de lucru la Palatul Victoria cu toți miniștrii coordonatori de reforme, impunând un ritm accelerat pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu peste 50% din fonduri deja încasate, Guvernul intră în linie dreaptă pentru restul de jaloane.
Până la finalul lunii februarie 2026, România a reușit să absoarbă suma totală de 10.722.201.578 euro, reprezentând 50,08% din valoarea totală a planului negociat cu Bruxelles-ul.
În cadrul ședinței, a fost analizată evoluția fiecărui proiect de reformă și de investiții din domeniile energie, transporturi, agricultură, dezvoltare, sănătate, mediu și au fost identificate soluții pentru implementarea lor în termenele agreate cu reprezentanții Comisie Europene.
„Fiecare minister coordonator de reformă va transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene un calendar privind implementarea proiectelor, astfel încât, la nivelul Guvernului, să existe un tablou de bord, permanent actualizat, care să reflecte stadiul îndeplinirii fiecărui angajament. După finalizarea de către MIPE, acest tablou de bord va fi prezentat public”, potrivit unui comunicat al Executivului.
Pentru proiectele de reformă care implică adoptarea unor proiecte de lege, pentru care este necesar votul Parlamentului, s-a stabilit ca ministerele inițiatoare să le promoveze în Guvern până în luna mai, iar după adoptare de către Executiv să fie transmise Legislativului cu solicitarea de a fi dezbătute și aprobate în procedură de urgență.
„În ceea ce privește celelalte reforme care necesită adoptare prin alt tip de act normativ, ministerele vor colabora strâns pentru elaborarea, avizare și acomodarea punctelor de vedere astfel încât acestea să fie aprobate în termenele stabilite.
În ceea ce privește proiectele de investiții reconfirmate de miniștrii în exercițiu pentru a fi susținute prin PNRR, la nivelul Ministerului Finanțelor există și vor fi în continuare sumele aferente, respectiv co-finanțări și alte cheltuieli eligibile”, mai arată sursa citată.
La ședința de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu premierul Ilie Bolojan au participat vicepremierii Oana Gheorghiu, Marian Neacșu, Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.