Pachetul de relansare prinde contur. Economist: Majorarea plafonului TVA, un pas benefic pentru firme
Guvernanții au finalizat luni, 16 februarie, discuțiile pe reforma administrației publice, astfel că proiectul legislativ privind instituirea unor măsuri de relansare economică va fi adoptat prin ordonanță de urgență. Probabil una din cele mai importante măsuri așteptate de către mediul de afaceri este majorarea plafonului Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA).
Oficialii nu au dat o dată pentru intrarea efectivă în vigoare, însă pachetul va primi toate aprobările necesare după încheierea procesului de avizare.
„În contextul creșterii din ultimii ani a cursului euro, plafonul actual pentru aplicarea sistemului TVA la încasare nu mai reflectă intenția legiuitorului exprimată prin Legea nr. 296/2020, fiind necesară o actualizare a acestui plafon în funcție de evoluția cursului euro.
Totodată, creșterea accelerată a valorii tranzacțiilor, determinată atât de inflație, cât și de evoluția cursului valutar, face ca actualul plafon să fie depășit și necorespunzător realității economice”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Întârzierea modificării plafonului ar putea conduce la creșterea presiunii asupra lichidităților și la riscuri operaționale.
„Menținerea plafonului actual generează riscul depășirii acestuia de către un număr tot mai mare de contribuabili și apariția blocajelor în fluxurile financiare ale acestora, în special ale întreprinderilor mici și mijlocii, care depind de acest regim pentru menținerea unui cash-flow stabil.
Astfel, având în vedere că plafonul existent, pe lângă faptul că a fost stabilit la un curs anterior mai redus, nu mai reflectă valoarea reală a operațiunilor și este insuficient pentru tranzacțiile curente, se impune majorarea etapizată a acestuia, respectiv 5.000.000 lei în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026 și 5.500.000 lei începând cu data de 1 ianuarie 2027”, precizează documentul.
Impact benefic pentru companii
După ani de ambiguități legislative, noul cadru de reglementare satisface una din nevoile mediului românesc de afaceri, explică economistul Adrian Negrescu.
„Pachetul de relansare vine cu o măsură extrem de importantă, menită să combată blocajul financiar. În esență, pachetul prevede majorarea plafonului pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.
Limita actuală de 4,5 milioane de lei este considerată depășită de inflație și de evoluția cursului valutar. Proiectul propune creșterea acestui plafon la 5 milioane de lei pentru anul 2026, urmând o nouă majorare la 5,5 milioane de lei din 2027.
Această modificare permite companiilor să plătească TVA la stat doar în momentul în care au încasat efectiv factura de la client, și nu la emiterea ei, protejând astfel lichiditățile firmelor care lucrează cu termene lungi de plată”, declară Negrescu, pentru DigiEconomic.
Pachetul semnalează o schimbare de paradigmă în acordarea banilor publici, însă reglajele nu vor fi suficiente pentru redresarea economică a țării.
„Pentru o relansare reală, România are nevoie de mai mult decât ajustări fiscale: este crucial accesul la resurse energetice ieftine. În condițiile în care statul controlează producători majori de energie, este nevoie de strategii care să valorifice producția internă pentru a reduce costurile operaționale ale industriei”, conchide economistul.