Promisiunea făcută profesorilor după greva din 2023 nu mai poate fi respectată. Ministrul Muncii: Ar costa încă 8 miliarde de lei
Promisiunea făcută profesorilor după greva generală din vara anului 2023 nu mai poate fi pusă în aplicare în forma în care a fost asumată atunci, a anunțat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, miercuri seara, 1 iulie, la Digi24.
Potrivit acestuia, aplicarea prevederii prin care salariul profesorului debutant urma să ajungă la nivelul salariului mediu brut pe economie ar genera un impact bugetar de aproximativ 8 miliarde de lei doar pentru sistemul de educație.
În locul aplicării acelui angajament, Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării unitare, care va include majorări de venituri și corectarea unor dezechilibre din sistem, însă fără a putea respecta integral promisiunea făcută profesorilor în urmă cu doi ani.
Dragoș Pîslaru a explicat că, după greva profesorilor din 2023, Guvernul a adoptat o ordonanță prin care și-a asumat ca salariul profesorului debutant să fie adus la nivelul salariului mediu brut pe economie odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.
Potrivit ministrului, analiza realizată împreună cu experții Băncii Mondiale a arătat însă că impactul financiar este mult mai mare decât s-a estimat la momentul respectiv.
„În actul normativ s-a zis… cu legea salarizării, că nivelul salariului profesorului debutant va fi la nivelul salariului mediu brut pe economie. Am făcut simulările, am stat cu Banca Mondială să vedem ce înseamnă solicitarea asta pe care o avem în legislație. Deci noi avem acum un act normativ care constrânge. Și asta ar însemna că numai pentru sectorul de educație ar trebui să avem 8 miliarde de lei numai pentru sectorul de educație”, a declarat Dragoș Pîslaru, la Digi24.
Guvernul promite creșteri salariale prin noua lege
Ministrul a subliniat că profesorii nu vor pierde din salarii odată cu adoptarea noii legislații, însă a recunoscut că nemulțumirea acestora este legată de faptul că promisiunea din 2023 nu va mai fi respectată.
Potrivit lui Pîslaru, proiectul noii legi a salarizării prevede fonduri suplimentare pentru mai multe categorii din sistemul de învățământ.
„Ei sunt supărați pentru că nu au primit promisiunea din 2023. În momentul în care se uită la lege, ei văd că ordonanța în care aveau această prevedere se abrogă. Trecem la o nouă legislație, acesta este scopul. Trebuie să ai o singură lege, un singur cadru pentru toată lumea”, a explicat ministrul.
Acesta a precizat că proiectul inițial prevedea aproximativ 2 miliarde de lei pentru familia ocupațională „Educație”, iar în urma modificărilor au fost alocate încă peste 1 miliard de lei.
„Ca să putem readuce indemnizațiile de dirigenție, să putem avea totuși o creștere a profesorului debutant, să ne ocupăm de învățământul special și să putem avea niște corectări care țin de modul în care sunt plătite funcțiile în școli, am mai alocat în acest proiect peste un miliard de lei. Deci 1,2 miliarde de lei suplimentari”, a afirmat Pîslaru.
Potrivit ministrului, fondurile vor fi folosite pentru majorarea salariilor profesorilor debutanți, reintroducerea indemnizațiilor de dirigenție, sprijinirea învățământului special și eliminarea unor diferențe salariale existente în sistem.
Noua lege a salarizării, în consultare cu Comisia Europeană
Guvernul lucrează în prezent la noua lege a salarizării unitare, care va înlocui actualul cadru legislativ privind plata personalului din sectorul public.
Pîslaru a anunțat că proiectul va fi prezentat public după finalizarea consultărilor cu Comisia Europeană, legea urmând să respecte atât jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și limitele bugetare existente.
Profesorii continuă protestele
Declarațiile ministrului vin pe fondul tensiunilor din sistemul de învățământ. Săptămâna trecută, sute de cadre didactice au protestat în fața Palatului Parlamentului, iar Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a depus peste 160.000 de semnături pentru modificarea Legii educației.
Sindicaliștii solicită reducerea numărului de elevi din clase, eliminarea învățământului simultan la clasa a VIII-a, plata corectă a profesorilor, stimularea cadrelor didactice care predau în zonele defavorizate și revenirea la norma didactică anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 141/2025.
Discuțiile privind noua lege a salarizării sunt așteptate să continue în perioada următoare, în condițiile în care sindicatele insistă asupra respectării angajamentelor asumate după greva generală din 2023, iar Guvernul susține că actualele constrângeri bugetare nu permit aplicarea integrală a promisiunii făcute atunci.
Te-ar putea interesa și Parlamentul a adoptat un pachet de legi pentru PNRR. Dragoș Pîslaru: România evită penalizări de peste 2,7 miliarde de euro