Rezultate FIDELIS: Ediția din octombrie s-a încheiat cu investiții de peste 2 miliarde de lei

Alexandru Gologan Data publicării:
titluri de stat fidelis
sursa: Facebook / Bursa de Valori Bucuresti

Cea de-a 19-a ediție a Programului Fidelis, desfășurată în perioada 10 – 17 octombrie 2025, a înregistrat 21.067 de ordine de subscriere din partea investitorilor.

Tranșa denominată în euro, cu scadență la 10 ani și dobândă de 6,50%, a continuat să fie cea mai solicitată pe segmentul valută, demonstrând interesul investitorilor pentru plasamentele pe termen lung. 

„Încrederea pe care investitorii o arată constant în titlurile de stat Fidelis este un semnal puternic pentru stabilitatea financiară a României. Suma totală investită de 2,2 miliarde de lei atrasă în această ediție validează eforturile noastre de a oferi instrumente sigure, neimpozabile și avantajoase.

Fidelis este un angajament pe termen lung față de dezvoltarea pieței de capital. Iar parteneriatul nostru cu donatorii-investitori, care au plasat peste 143 de milioane de lei, subliniază valoarea pe care o acordăm responsabilității sociale și solidarității.”, a declarat Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

De la lansarea Programului Fidelis, investițiile totale atrase au ajuns la peste 59,32 miliarde lei, prin intermediul a peste 479.000 de subscrieri.

Donatorii-investitori stimulează economia

Parteneriatul cu campania „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, realizată alături de „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM, a fost la înălțimea așteptărilor.

Un număr de 3.235 de donatori-investitori au subscris suma de 143.718.700 lei în tranșa specială dedicată, beneficiind de cea mai mare dobândă a ediției: 8,20% la scadența de 2 ani.

Acești investitori au beneficiat și de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la doar 500 lei.

Contribuția donatorilor-investitori, de la debutul parteneriatului cu Rock FM, a depășit 3,76 miliarde lei.

Cele mai accesate emisiuni ale ediției

Românii au ales să investească în cadrul următoarelor emisiuni:

  • emisiunea în lei, cu scadența de 2 ani și dobânda de 7,20%, a înregistrat un total de 606.160.200 lei investiți, prin 6.356 de ordine, fiind cea mai accesată tranșă ca număr de subscrieri;
  • emisiunea în euro, cu scadența la 10 ani și dobânda de 6,50%, a atras o sumă totală investită de 96.765.500 euro, echivalentul a peste 492,4 milioane de lei, prin 3746 de ordine de subscriere;
  • emisiunea în euro, cu scadența la 3 ani și dobânda de 4,15%, a atras un interes semnificativ de 96.619.500 euro, echivalentul a peste 491,6 milioane lei, prin 3.331 de ordine.

În ceea ce privește celelalte emisiuni în lei, tranșa cu scadența la 6 ani și dobânda de 7,90% a cumulat 126.368.000 lei, iar emisiunea cu scadența la 4 ani și dobânda de 7,60% a atras 70.562.300 lei.

Emisiunea în euro cu scadența la 5 ani și dobânda de 5,25% a strâns 52.711.300 euro, echivalentul a peste 268,2 milioane lei.