Trump e pe val. Președintele american cumpără obligațiuni de peste 100 de milioane de dolari
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a cumpărat de la începutul mandatului început în ianuarie, obligaţiuni de peste 100 de milioane de dolari.
Potrivit Reuters, președintele american a efectuat peste 600 de achiziţii financiare începând cu data de 21 ianuarie 2025, ziua când şi-a început cel de al doilea mandat la Casa Albă. Obligaţiunile acoperă domenii care ar putea să câştige de pe urma modificării politicilor americane în perioada administraţiei Trump.
Printre achizițiile realizate se numără obligaţiuni emise de băncile Citigroup, Morgan Stanley, Wells Fargo, precum şi de companii precum Meta, Qualcomm, The Home Depot, T-Mobile USA şi UnitedHealth Group. La acestea se adaugă diverse obligaţiuni emise de oraşe, state, districte şi alţi emitenţi americani.
Donald a devenit cunoscut în special pentru imperiul său imobiliar, însă în ultimii ani, și-a extins activitatea către noi domenii, inclusiv media digitală şi criptomonede.
Trump Organization, principalul holding care regrupează cea mai mare parte a iniţiativelor de afaceri ale preşedintelui SUA, a anunţat încă înainte de preluarea mandatului, că atunci când vine vorba de controlul asupra companiei, acesta va fi transferat către copiii preşedintelui, pentru a nu interveni conflictul de interese.