UE pregătește noi fonduri pentru Siria. Bruxellesul anunță investiții și programe de reconstrucție

Redacția Digi Economic Data publicării:
siria bani
sursa: profimediaimages.ro/

Comisia Europeană, împreună cu Autoritățile de Tranziție din Siria, au găzduit luni, 11 mai, la Bruxelles, un forum destinat coordonării eforturilor internaționale privind redresarea țării din Orientul Mijlociu. UE lucrează la crearea unui „Hub de Asistență Tehnică” în valoare de 15 milioane de euro, o inițiativă menită să consolideze capacitatea instituțiilor siriene. 

„După ani de devastare sub regimul Assad, nevoile de reconstrucție și redresare socio-economică ale Siriei sunt uriașe. Uniunea Europeană continuă să își folosească expertiza și capacitatea de coordonare pentru a sprijini relansarea economiei siriene și refacerea comunităților. Reuniunea de astăzi a oferit pași concreți în această direcție”, a anunțat Comisia.

Potrivit unui comunicat al Executivului European, UE și Siria au convenit, de asemenea, să continue explorarea modalităților de stimulare a sectorului privat, de îmbunătățire a mediului de afaceri și a accesului la finanțare, considerate esențiale pentru investiții și comerț sustenabil.

Vezi și Serbia pierde fondurile alocate de UE pe dezvoltare. Unde au regresat

Investiții în sănătate

Oficialii europeni au anunțat și o contribuție de 14 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Al-Rastan din Homs. 

În plus, a fost lansată și o inițiativă Team Europe în domeniul sănătății pentru restaurarea unuia dintre spitalele-cheie ale Siriei.

Aceste proiecte fac parte din pachetul de redresare socio-economică de 175 milioane de euro anunțat de Comisia Europeană în iunie 2025.

Fonduri pentru următorii ani

UE lucrează și la un pachet suplimentar de 280 milioane de euro pentru perioada 2026-2027.

Din 2011 până în prezent, UE și statele membre au acordat Siriei peste 41 miliarde de euro sub formă de asistență umanitară, dezvoltare și sprijin pentru stabilizare, fiind cel mai mare donator internațional.

Pentru perioada 2026-2027, UE a alocat un nou pachet financiar de 620 milioane de euro, care combină programe de redresare socio-economică și ajutor umanitar. De asemenea, Comisia Europeană a propus reluarea Acordului de Cooperare UE-Siria, suspendat anterior, pentru a restabili preferințele comerciale și a susține dezvoltarea economică și socială a țării.

Vezi și Petrolul sirian revine pe piața internațională după 14 ani de blocaj