UniCredit nu mai acceptă clienți noi în Rusia. Compania îşi reduce operaţiunile
UniCredit își reduce operațiunile în Rusia, pe fondul retragerii treptate anunțate, astfel că nu va mai accepta clienți noi pe segmentul corporate și totodată, majorează taxele serviciilor sale.
În timp ce unele societăți bancare au încheiat acorduri cu autoritățile ruse și au vândut subsidiarele la prețuri mult mai mici decât nivelul lor real, UniCredit şi Raiffeisen au decis să rămână şi să îşi reducă lent operaţiunile din piața rusă.
De la 1 octombrie, taxa lunară pentru pachetul de servicii oferit de subsidiara din Rusia a UniCredit va creşte la 15.000-20.000 ruble (182-243 dolari) pe lună, de la 4.900-6.900 ruble pe lună. De asemenea, de la 1 decembrie taxele vor creşte şi mai mult, ajungând la 30.000-40.000 ruble pe lună. Anterior, grupul bancar italian a suspendat emiterea cardurilor de credit şi transferurile în dolari pentru persoanele fizice.
Trei companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite (EAU) au abordat Trezoreria Italiei cu propunerea de a cumpăra operaţiunile din Rusia ale UniCredit.
Potrivit Reuters, firmele de investiţii Asas Capital şi Mada Capital cu sediul în Dubai vor înfiinţa un vehicul investiţional specializat (special purpose vehicle) şi vor face echipă cu Inweasta, o firmă de consultanţă şi investiţii care deja operează în Rusia. Investitorii din Golf nu sunt foarte cunoscuţi.
Cu toate acestea, oficialii UniCredit sunt optimiști.
„Părţile implicate în tranzacţie nu fac obiectul sancţiunilor şi respectă deplin regimul aplicabil al sancţiunilor. Sursa fondurilor provine din Emiratele Arabe Unite", transmit reprezentanții băncii italiene.
La tranzacţie vor lua parte şi anumiţi parteneri italieni, în scopul obţinerii aprobării din partea Băncii Centrale Europene, Italiei, Comisiei Europene şi SUA. Dacă afacerea se va finaliza, atunci operațiunile UniCredit din Rusia ar urma să fie achiziţionată la un discount de 60% faţă de valoarea de piaţă.