Administrația Trump ar putea crea un fond de investiții de 300 mld. dolari pentru Iran. Care sunt condițiile
Administrația președintelui Donald Trump analizează posibilitatea înființării unui fond de investiții de 300 de miliarde de dolari destinat Iranului, dacă Teheranul va accepta un acord final care să pună capăt conflictului și să includă un nou acord privind programul nuclear, potrivit Financial Times.
Un oficial american de rang înalt a declarat că Washingtonul discută atât relaxarea sancțiunilor impuse Iranului, cât și crearea „unui fond de 300 de miliarde de dolari pentru reconstrucția țării”. Potrivit acestuia, stimulentele financiare vor depinde de modul în care Iranul respectă memorandumul de înțelegere, care urmează să fie semnat oficial vineri, 19 iunie, în Elveția.
Potrivit sursei citate, fondul va putea fi creat doar dacă se ajunge la un acord final, care să facă parte din memorandum. Acesta ar urma să fie precedat de prelungirea armistițiului cu încă 60 de zile, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și continuarea negocierilor privind programul nuclear iranian.
Financial Times mai notează că fondul nu va fi alimentat de guverne, ci va fi destinat companiilor interesate să investească în Iran, o țară cu aproximativ 90 de milioane de locuitori și importante resurse energetice. Structura și modul de administrare al fondului nu au fost încă stabilite.
Vicepreședintele american JD Vance a confirmat pentru CBS News că fondul de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari este unul dintre beneficiile la care Iranul ar putea avea acces, „atât timp cât își respectă obligațiile asumate”.
Amintim că președintele american Donald Trump a anunțat luni semnarea unui memorandum de înțelegere pentru încheierea războiului dintre SUA, Israel și Iran. Detaliile acordului nu au fost însă făcute publice.
Conflictul a dus la blocarea Strâmtorii Ormuz, rută prin care, înainte de izbucnirea războiului, tranzita aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol.
Vezi și Aurul se apreciază după acordul de pace dintre SUA și Iran. Piețele pariază pe dobânzi mai mici
Relaxarea sancțiunilor, una dintre cele mai sensibile teme
Amploarea stimulentelor financiare propuse de Statele Unite reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte ale negocierilor.
Pentru Donald Trump, tema este deosebit de sensibilă din punct de vedere politic, întrucât acesta a criticat în repetate rânduri acordul nuclear semnat în 2015 de administrația Barack Obama, pe care l-a acuzat că a oferit Iranului acces la sume uriașe de bani prin ridicarea sancțiunilor.
Criticii actualului memorandum susțin că facilitățile financiare discutate acum ar depăși cu mult cele convenite în cadrul acordului din 2015.
Citește și Petrolul continuă să se ieftinească. Piețele mizează pe reluarea livrărilor prin Strâmtoarea Ormuz
Ridicarea sancțiunilor va fi etapizată
Conform termenilor memorandumului, orice relaxare a sancțiunilor, inclusiv deblocarea activelor iraniene înghețate în străinătate, va avea loc în mai multe etape și va depinde de progresul negocierilor nucleare și de încheierea unui acord final.
Totuși, oficiali ai administrației Trump au precizat că Washingtonul este dispus să ofere încă de la început „gesturi financiare limitate”, menite să consolideze încrederea între cele două părți.
În același timp, reprezentanții administrației americane au sugerat că accesul Iranului la fondurile de amploare nu va depinde exclusiv de criterii tehnice, ci și de evaluarea generală a comportamentului Teheranului.
Te-ar putea interesa și Când va fi redeschis complet traficul prin Strâmtoarea Ormuz. Întârzieri pentru transportul a milioane de barili de petrol