„Am ajuns la o răscruce de drumuri”, spun economiștii. „Economia ar avea extrem de mult de suferit” dacă ne îndepărtăm de UE

România, care se confruntă cu deficite bugetare semnificativ mai mari decât media Uniunii Europene, situându-se constant printre țările cu cele mai mari dezechilibre fiscale, ar avea „extrem de mult de suferit” în cazul îndepărtării de Uniunea Europeană, susțin economiștii Asociației CFA România. Fără accesul la fondurile europene, mai spun aceștia într-un material de opinie, economia românească nu ar mai putea furniza nici pe departe nivelul actual de bunăstare.
„De la aderarea României la Uniunea Europeană, beneficiind de peste 100 de miliarde de euro în fonduri europene, economia românească, dacă ne uităm la convergența reală către media Uniunii Europene, cu excepția crizei financiare din 2008-2009, a fost una dintre cele mai dinamice economii din cadrul Uniunii”, se arată în articolul de opinie intitulat „A 25-a oră” semnat de președintele CFA România, Adrian Codirlașu, și vicepreședintele asociației, Alexandra Smedoiu.
Potrivit autorilor, măsurând convergența reală ca nivelul PIB pe locuitor ajustat cu puterea de cumpărare, se remarcă clar că evoluția acestui indicator în cazul României a fost spectaculoasă.
Astfel, la începutul anilor 2000, când România a început procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, PIB/locuitor ajustat cu puterea de cumpărare reprezenta doar 27% din media Uniunii Europene. La momentul respectiv, România era pe ultimul loc dintre țările membre sau candidate la aderarea la UE. Următoarea era Bulgaria, cu 29%, iar Polonia, Ungaria și Cehia erau cu mult în fața României.
În 2007, la momentul aderării, România înregistra valoarea de 44%, iar acest indicator s-a majorat constant, cu o pauză între anii 2013-2015, ajungând la nivelul anului 2024 la 79%. Astfel, România a ajuns peste Bulgaria, Slovacia, Grecia, Croația, Letonia și Ungaria și la același nivel cu Polonia.
Autorii menționează că aceeași convergență rapidă s-a transferat și către salarii. Exprimată în euro, la nivelul anului 2024, conform Eurostat, media lunară a salariului net a atins valoarea de 1.055 euro, o creștere de peste 3 ori a salariului net exprimat în euro de la aderarea României la Uniunea Europeană. De remarcat faptul că în marile orașe, salariile au crescut într-un ritm și mai accelerat, iar nivelul de trai a depășit media Uniunii Europene și chiar condițiile de trai din unele mari orașe europene.
„Cu alte cuvinte, în ultimii 30 de ani a fost posibilă îmbogățirea într-o singură generație, un lucru extrem de rar la scara istoriei”, menționează autorii.
Astfel, datorită apartenenței României la Uniunea Europeană și a fondurilor europene pe care le-am investit în economie, suntem foarte aproape de nivelul de trai mediu al Uniunii Europene.
„Am ajuns acum la o răscruce de drumuri”, se mai arată în articol.
„Lucrurile bune care ne-au adus aici - apartenența la Uniunea Europeană, prosperitatea, stabilitatea politică și macroeconomică, investițiile străine, regimul de impozitare prietenos pentru afaceri, parteneriatele comerciale cu celelalte țări democratice - s-ar putea să nu fie suficiente pentru a ne duce mai departe.
Ne-au slăbit din interior, pe rând: marginalizarea și lipsa accesului la educație, corupția mai mult sau mai puțin evidentă, politicile publice păguboase și inechitabile care au slăbit structura bugetului, Covid-ul și, în cele din urmă, demografia. Toate acestea vor avea consecințe pe termen lung și foarte lung, în special cel din urmă - demografia. Cu milioane de români emigranți, cu o natalitate din ce în ce mai scăzută și cu o îmbătrânire accentuată în următoarele decenii, este necesar să ne întoarcem spre noi și să ne întrebăm ce fel de țară ne dorim.
Ne dorim să fim acea țară unde și străinii recunosc că este mai bine să trăiești decât în multe țări dezvoltate? Datorită exceselor bugetare din ultimii ani, problema majoră a României în următorii mulți ani va fi deficitul bugetar, deficit care a devenit nesustenabil și este din ce în ce mai greu de finanțat, cu costuri tot mai mari”, au transmis specialiștii CFA România.
În ultimii ani, România a înregistrat deficite bugetare semnificativ mai mari decât media Uniunii Europene, situându-se constant printre țările cu cele mai mari dezechilibre fiscale.
Conform datelor Eurostat, în 2024, deficitul bugetar al României a atins 9,3% din PIB, cel mai ridicat nivel din UE, comparativ cu media europeană de 3,2% și media zonei euro de 3,1%. Aceste deficite bugetare au avut ca și consecințe generarea de inflație (România având una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din Uniunea Europeană), costuri ridicate de finanțare (România se împrumută la cele mai ridicate rate de dobândă din Uniunea Europeană), deficit de cont curent.
Mai mult, acest deficit bugetar nesustenabil pune în mare pericol rating-ul de „recomandat” al României pentru investiții. O retrogradare a României ar conduce la ieșiri de capital, deprecierea leului, precum și la rate și mai ridicate de dobândă, care vor lovi atât populația, cât și companiile (spre exemplu, în episodul de rating „junk” anterior, România a înregistrat rate de dobândă exprimate în două cifre).
„Ca să putem gestiona această situație, va fi nevoie de o ajustare fiscală, care va fi întinsă pe mai mulți ani și va însemna probabil majorări semnificative de taxe. Însă, pe lângă ajustare, avem nevoie și de credibilitate în fața creditorilor instituționali, de atractivitate pentru investitorii străini, de încurajarea mediului de afaceri prin măsuri responsabile, care să creeze un mediu concurențial sănătos, bazat pe dreptul de proprietate și pe libera alegere, de fonduri europene, de mari proiecte de infrastructură și multe altele”, susțin economiștii.