Argintul se scumpește. Metalul prețios este cotat la mai înalt nivel din ultimele decenii

Alexandru Gologan Data publicării:
argint
sursa: gettyimages.com/

Prețul argintului a crescut cu aproape 75% în acest an, pe fondul dorinței investitorilor de a-și depozita activele în refugii sigure, în contextul mișcărilor imprevizibile din piețele internaționale. 

Pentru prima dată din 1980, prețul argintului a depășit pragul de 50 de dolari uncia. După ce cotaţia aurului a depășit în premieră pragul de 4.000 de dolari uncia, argintul s-a apreciat şi el cu 3,12%, ajungând până la aproape 51 de dolari uncia, notează CNN.

„Numitorul comun al acestor două refugii sigure? Creşterea generalizată a  preţurilor (inflația), care alimentează incertitudinea macroeconomică.

Investitorii încearcă din ce în ce mai mult să se debaraseze de orice are legătură cu piața americană. Un dolar slab favorizează creșterea. 

Argintul este un metal industrial esenţial pentru producţia de semiconductori, fiind regăsit în toate centrele de date la nivel global. În aest moment, putem vorbi de o penurie de argint, pentru că cererea depăşeşte cu mult oferta”, transmit analiștii economici.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, încrederea pieţei în activele americane, inclusiv dolar, s-a erodat. Iar principalul vinovat este chiar președintele american, a cărui politici interne (încercările de a submina Rezerva Federală, banca centrală a SUA) dar și externe (tarife comerciale aplicate discreționar tuturor partenerilor) au creat un mediu de afaceri instabil.

Pentru a minimaliza pierderile, investitorii s-au orientat masiv către active sigure, precum aurul și argintul, factor ce explică maximele istorice atinse în ultimele zile. Instabilitatea cauzată de războaie (războiul ruso-ucrainean, conflictele din Orientul Mijlociu) reprezintă un alt motiv pentru care prețurile la aur și argint au explodat.