Autostrada Transilvania face un nou pas înainte: încep exproprierile pentru un nou nod rutier
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis miercuri, 24 iunie, decizia de expropriere a imobilelor aflate în proprietate privată, situate pe traseul lucrării de interes naţional „Nod rutier A3 (km 39+940) – DN 1P (Spinuș), județul Bihor”, parte a subsecțiunii 3C2 Chiribiș-Biharia.
Suprafaţa expropriată pentru cele 106 imobile aflate pe amplasamentul drumului de utilitate publică este de aproximativ 123.000 mp, iar valoarea totală a despăgubirilor se ridică la 277.000 de lei.
„Prin Decizia de expropriere nr. 70/24.06.2026, imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiţii „Nod rutier A3 (km 39+940) – DN 1P (Spinuș), județul Bihor”, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, au trecut din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a Statului Român.
Decizia de expropriere a fost transmisă Primăriilor Spinuş şi Sâniob, judeţul Bihor şi va fi afişată pe pagina de internet a expropriatorului”, transmite CNIR, pe 25 iunie.
Cine va realiza lucrarea
Constructorul nodului rutier Spinuş este Asocierea Precon Transilvania - Citadina 98.
Contractul are următoarele termene:
- cinci luni de proiectare, cu Ordin începere 5 mai 2026,
- şase luni pentru execuţie.
Nodul rutier de la Spinuş asigură conexiunea Autostrăzii Transilvania cu reţeaua rutieră existentă (DN1P), facilitează intrarea/descărcarea pe/de pe A3 şi permite comunităţilor locale un acces mai rapid la autostradă.
Totodată, nodul rutier include şase bretele şi asigură relaţiile/fluxurile de trafic pentru toate direcţiile, cu o viteză de proiectare de 60 km/h.