Banca Mondială: Preţurile materiilor prime vor reveni în 2026 la minimumul ultimilor şase ani
Banca Mondială prognozează că preţurile globale ale materiilor prime vor scădea în 2026 la cel mai redus nivel din ultimii şase ani, pe fondul incertitudinilor politice şi a încetinirii creşterii economice.
Deşi această scădere a preţurilor va contribui la atenuarea impactului inflaţiei după pandemie şi la reducerea costului cerealelor, făcând alimentele mai accesibile în ţările în curs de dezvoltare, preţurile medii ale mărfurilor în următorii doi ani vor fi în continuare cu 23%, respectiv 14% mai mari decât în 2019, relatează Agerpres.
Per total, Banca Mondială estimează că preţul mediu al alimentelor va scădea cu 6,1% în acest an şi cu 0,3% anul viitor. Orezul, grâul şi porumbul, în special, au devenit recent mai ieftine, deoarece există o ofertă suficientă la nivel mondial, iar acest lucru contribuie la creşterea accesibilităţii alimentelor în ţările în curs de dezvoltare.
Cu toate acestea, consumatorii de cafea vor trebui în continuare să bage mai adânc mâna în buzunar după ce vremea nefavorabilă a afectat producţia de boabe şi a dus preţurile la un vârf la începutul anului 2025.
Din cauza supraofertei de ţiţei, determinate de stagnarea consumului chinezesc şi de creşterea continuă a flotei de vehicule hibride şi electrice, preţurile la energie vor scădea cu 12% pe parcursul anului 2025 şi cu încă 10% în 2026.
În schimb, aurul, un refugiu sigur în perioadele de incertitudine, al cărui preţ este la niveluri record şi care, potrivit Băncii Mondiale, va încheia anul în creştere cu 42%, este aşteptat să avanseze cu încă 5% în 2026, până la un nivel aproape dublu faţă de preţul său mediu contabilizat între 2015 şi 2019.