Bolojan, despre inflație: Ne așteptăm ca prețurile la bunuri și servicii să scadă în 2026
Invitat în studioul Digi24, la emisiunea „Ediție Specială”, moderată de jurnalista Anca Suciu, premierul Ilie Bolojan a declarat vineri (23 ianuarie), că în 2026 taxele nu se vor majora iar inflația va scădea sub nivelul prognozat de specialiști.
Deficitul nu va depăși 6% iar inflația se va situa sub pragul de 5%, afirmă șeful Guvernului.
„Anul acesta inflaţia ar trebui să scadă. O măsură în momentul în care vii şi creşti taxele, de exemplu, creşti TVA-ul, în mod evident are un efect uşor inflaţionist. Aceasta este realitatea.
Dar noi veneam deja cu o inflaţie mare, deci nu era o inflaţie, să spunem, zero la jumătatea anului. Şi, de asemenea, un alt efect de contracţie, ci sunt nişte fenomene normale în astfel de situaţii. Nu sunt de dorit, dar există, ca la un bolnav, ştiţi, când ai o boală, ai nişte simptome, îţi creşte temperatura, ai alte probleme, iar tratamentul nu este întotdeauna cel mai comod.
Anul acesta, ţinta de inflaţie pe care în momentul de faţă se lucrează, vă rog să o luaţi cu titlul indicativ, ar trebui să fie 4% - 4,5%, în aşa fel încât să atingem un deficit de cât mai aproape de 6%, peste 6%, asta în condiţiile în care, practic, jumătate din acest 6% reprezintă dobânzile pe care trebuie să le plătim pentru creditele luate în anii anteriori sau pentru finanţarea datoriei curente”, susține Bolojan.
Premierul a punctat că în 2026 nu vor mai exista creșteri de taxe.