Ce este inflația, cum se calculează și de ce scăderea nu înseamnă și ieftinirea produselor

Georgiana Costea Data publicării: Data actualizării:
inflatie romania
sursa: profimediaimages.ro/

Inflația reprezintă creșterea generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor dintr-o economie și, implicit, reducerea puterii de cumpărare a banilor. Deși o scădere a ratei inflației poate indica o temperare a scumpirilor, aceasta nu înseamnă automat că produsele și serviciile devin mai ieftine. Diferența este importantă pentru înțelegerea evoluției costului vieții și a modului în care prețurile afectează bugetele populației.

Rata anuală a inflației din România a revenit pe creștere în septembrie 2026, ajungând la 6,6%, după ce în august coborâse la 6,2%, de la 8,2% în iulie și 10,4% în iunie. Față de luna august, prețurile de consum au crescut în septembrie cu 0,77%, potrivit datelor publicate marți, 13 octombrie, de Institutul Național de Statistică (INS).

Aceste evoluții arată că ritmul scumpirilor poate varia considerabil de la o lună la alta, fără ca prețurile să revină la nivelurile anterioare. Pentru consumatori, diferența dintre încetinirea inflației și scăderea efectivă a prețurilor este esențială, întrucât influențează direct cheltuielile zilnice și puterea de cumpărare.

Vezi și Inflația a revenit pe creștere în România. Economist: Era de așteptat, având în vedere criza politică, creşterile la energie

Ce este inflația și cum se calculează

Inflația apare atunci când nivelul general al prețurilor dintr-o economie crește și, în consecință, aceeași sumă de bani permite achiziționarea unei cantități mai mici de bunuri și servicii decât în trecut. Cu alte cuvinte, valoarea nominală a banilor rămâne aceeași, însă puterea lor de cumpărare se reduce.

Pentru măsurarea inflației este utilizat, în principal, indicele prețurilor de consum (IPC), care urmărește evoluția prețurilor unui coș reprezentativ de bunuri și servicii achiziționate de gospodării, de la alimente și îmbrăcăminte până la energie, transport și alte cheltuieli curente.

Componența coșului este stabilită pe baza obiceiurilor de consum ale populației, iar fiecare categorie are o anumită pondere, în funcție de importanța sa în cheltuielile gospodăriilor. Astfel, modificarea prețului unui produs cu o pondere ridicată poate influența indicele general mai mult decât o scumpire similară a unui produs cumpărat mai rar.

Rata inflației reprezintă variația procentuală a acestui indice între două perioade. În funcție de intervalul analizat, există două măsurători utilizate frecvent:

- Inflația lunară arată modificarea prețurilor față de luna precedentă. În septembrie 2026, aceasta a fost de 0,77%, ceea ce înseamnă că prețurile de consum au crescut, în medie, cu acest procent față de august.

- Inflația anuală compară nivelul prețurilor cu cel din aceeași lună a anului precedent. Rata de 6,6% înregistrată în septembrie arată că prețurile au fost, în medie, cu 6,6% mai mari decât în septembrie 2025.

Prin urmare, rata inflației nu arată cu cât s-a scumpit fiecare produs în parte, ci evoluția medie a prețurilor din coșul de consum. Unele produse se pot scumpi peste medie, altele mai puțin, iar anumite bunuri sau servicii se pot chiar ieftini.

Citește și BNR menține dobânda-cheie la 6,50%. Inflația a scăzut, dar banca centrală vede noi presiuni până la finalul anului

De ce scăderea inflației nu înseamnă că scad și prețurile

Una dintre cele mai frecvente confuzii legate de inflație este interpretarea reducerii ratei anuale ca pe o ieftinire a produselor. În realitate, atunci când inflația scade, dar rămâne pozitivă, prețurile continuă să fie mai mari decât în perioada de referință, doar că ritmul anual al scumpirilor este mai redus. 

De exemplu, dacă un coș de produse costă inițial 100 de lei, iar inflația anuală este de 10%, valoarea lui ajunge la 110 lei. Dacă în anul următor rata inflației scade la 5%, același coș nu revine la 100 de lei, ci ajunge la 115,50 lei. Prețurile au continuat să crească, însă într-un ritm mai lent.

Reducerea ratei anuale de la 10,4% în iunie la 6,2% în august nu a însemnat că prețurile au scăzut în aceeași proporție, ci că ritmul anual de creștere a acestora s-a temperat. În septembrie, inflația anuală a accelerat din nou, la 6,6%, în timp ce prețurile au crescut și față de luna precedentă.

Evoluția ratei anuale a inflației este influențată și de așa-numitul efect de bază, adică de nivelul prețurilor din perioada cu care se face comparația. Dacă în urmă cu un an au existat scumpiri foarte mari, acestea pot determina ulterior o reducere a ratei anuale a inflației, pe măsură ce ies din intervalul de calcul, chiar dacă prețurile continuă să crească. Astfel, o inflație anuală mai mică nu reflectă întotdeauna o temperare recentă a scumpirilor, ci poate fi influențată și de evoluțiile din anul precedent.

Te-ar putea interesa și Criza energetică din Europa se adâncește. Explozia prețurilor la gaze sprijină inflația, avertizează BCE

Principalele cauze ale creșterii prețurilor

Inflația poate avea mai multe cauze, care acționează separat sau simultan. Printre cele mai importante se numără creșterea cererii peste capacitatea de producție, majorarea costurilor suportate de companii și evoluția masei monetare.

Inflația determinată de cerere apare atunci când populația, companiile sau statul cheltuiesc mai mult, iar producătorii nu pot majora suficient de repede oferta de bunuri și servicii. În aceste condiții, cererea ridicată creează presiuni asupra prețurilor.

Un asemenea fenomen poate fi favorizat de creșterea veniturilor, de accesul mai facil la credite sau de politici economice expansioniste, precum reducerea dobânzilor ori majorarea cheltuielilor guvernamentale. Dacă stimularea cererii depășește capacitatea economiei de a produce, rezultatul poate fi accelerarea inflației.

Inflația determinată de costuri apare atunci când producția devine mai scumpă sau oferta este perturbată. Creșterea prețurilor energiei, materiilor prime și transportului poate determina companiile să transfere o parte din costurile suplimentare către consumatori.

Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), șocurile de ofertă, precum dezastrele naturale sau scumpirea petrolului, pot reduce cantitatea de bunuri disponibile și pot genera presiuni inflaționiste. Un exemplu îl reprezintă creșterea prețurilor alimentelor și combustibililor din 2008, când scumpirile s-au transmis între economii prin intermediul comerțului internațional. Un exemplu mai recent este războiul din Orientul Mijlociu, respectiv tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz, care a determinat creșterea prețurilor energiei, cu efecte asupra costurilor de producție și transport. 

Inflația asociată creșterii masei monetare apare atunci când volumul banilor din economie crește excesiv în raport cu producția de bunuri și servicii. În asemenea condiții, puterea de cumpărare a monedei se poate diminua, iar prețurile pot crește. FMI arată că episoadele prelungite de inflație ridicată sunt adesea asociate unei politici monetare prea permisive. 

Un alt mecanism important este inflația alimentată de așteptări. Atunci când angajații anticipează scumpiri, pot solicita salarii mai mari pentru a-și menține puterea de cumpărare. La rândul lor, companiile pot majora prețurile pentru a acoperi costurile salariale suplimentare. Dacă acest proces se repetă, poate apărea o spirală salarii-prețuri, iar așteptările privind inflația ajung astfel să influențeze evoluția efectivă a prețurilor, contribuind la persistența fenomenului, cunoscută drept inerție inflaționistă.

Vezi și Starea energetică a Europei îngrijorează BCE. Instituția avertizează că explozia prețurilor la gaze compromite direcția inflației

Cum afectează inflația salariile, economiile și nivelul de trai

Principalul efect al inflației asupra populației este diminuarea puterii de cumpărare, întrucât, atunci când prețurile cresc mai repede decât veniturile, gospodăriile pot cumpăra mai puține bunuri și servicii cu aceiași bani. De exemplu, o majorare salarială de 5% nu compensează integral o creștere a prețurilor de 10%: chiar dacă salariul nominal este mai mare, salariul real, adică venitul ajustat cu inflația, scade.

Inflația afectează și economiile păstrate în numerar sau în instrumente financiare ale căror randamente sunt inferioare creșterii prețurilor. O sumă de bani poate rămâne neschimbată în cont, dar valoarea bunurilor și serviciilor care pot fi cumpărate cu aceasta se reduce.

Pentru companii, inflația ridicată poate genera incertitudine privind costurile de producție, prețurile de vânzare și investițiile viitoare. În același timp, poate influența dobânzile și condițiile de finanțare, cu efecte asupra consumului și activității economice.

Inflația poate exercita și presiuni asupra cursului de schimb, în special atunci când creșterea prețurilor interne este persistent mai mare decât în economiile partenere. Totuși, deprecierea monedei naționale nu este o consecință automată a inflației, deoarece cursul valutar depinde și de alți factori economici și financiari.

Ce este inflația de bază și de ce este urmărită de băncile centrale

Pe lângă rata generală a inflației, autoritățile monetare urmăresc și inflația de bază (core inflation), un indicator conceput pentru a evidenția tendințele mai persistente ale prețurilor.

În funcție de metodologia utilizată, calculul exclude anumite categorii cu prețuri volatile, precum alimentele și energia, precum și unele prețuri administrate, cu scopul de a identifica presiunile inflaționiste care nu sunt determinate exclusiv de factori sezonieri sau de perturbări temporare ale ofertei.

Inflația de bază poate oferi astfel indicii despre persistența scumpirilor și despre măsura în care acestea sunt răspândite în economie, fiind un indicator important pentru deciziile de politică monetară.

Citește și România, între stagnare economică și inflație ridicată. Economia ar putea rămâne sub presiune până în 2027

Cum încearcă băncile centrale și guvernele să reducă inflația

Măsurile de combatere a inflației depind de cauzele care au determinat creșterea prețurilor. Atunci când inflația este alimentată de o cerere excesivă, băncile centrale pot adopta politici monetare restrictive, în principal prin majorarea ratelor dobânzilor. Creditele devin astfel mai costisitoare, ceea ce poate tempera consumul și investițiile și, implicit, presiunile asupra prețurilor.

Aceste măsuri presupun însă un echilibru dificil: reducerea cererii poate contribui la temperarea inflației, dar poate încetini și creșterea economică.

În cazul inflației provocate de șocuri externe, precum scumpirea energiei sau a alimentelor pe piețele internaționale, politica monetară are limite. Guvernele pot interveni prin măsuri administrative, inclusiv prin plafonarea unor prețuri sau acordarea de subvenții. Totuși, asemenea intervenții pot genera cheltuieli bugetare ridicate, în special atunci când statul compensează producătorii sau furnizorii pentru diferențele de preț.

Un rol important îl au și așteptările inflaționiste. Potrivit FMI, băncile centrale încearcă să influențeze comportamentul populației și al companiilor prin comunicarea obiectivelor și a măsurilor de politică monetară, iar cu cât instituțiile sunt mai credibile, cu atât angajamentele lor pot avea o influență mai mare asupra așteptărilor privind evoluția prețurilor.

În cele din urmă, reducerea inflației înseamnă, în primul rând, temperarea ritmului de creștere a prețurilor, nu revenirea automată a acestora la nivelurile anterioare. Pentru îmbunătățirea puterii de cumpărare contează atât evoluția inflației, cât și ritmul în care cresc veniturile populației.

Te-ar putea interesa și Perspectivele BNR: inflația scade, dar mai lent decât se estima. Riscurile pentru curs rămân ridicate