Comisia Europeană simplifică procedurile în materie de achiziţii publice. Ce implică noul regulament

Alexandru Gologan Data publicării:
euro achizitii publice
sursa: gettyimages.com/

Comisia Europeană a adoptat pe 9 septembrie un nou regulament menit să modernizeze şi să simplifice procedura dedicată achizițiilor publice, mișcarea venind în sprijinul investițiilor din sectorul public.

Reforma își propune ca achiziţiile publice să devină mai simple, flexibile şi eficiente. Achiziţiile publice sunt esenţiale atât pentru economia europeană, cât şi pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, acoperind totul, de la transporturi, infrastructură şi sisteme energetice, până la şcoli şi servicii de asistenţă medicală.

„Banii publici europeni ar trebui, ori de câte ori este posibil, să creeze locuri de muncă, investiţii şi oportunităţi în Europa, mai degrabă decât să completeze registrele de comenzi ale concurenţilor noştri”, a declarat vicepreşedintele executiv pentru prosperitate şi pentru strategia industrială, Stephane Sejourne.

Totodată, schimbarea anunțată va contribui la finalizarea pieţei unice a achiziţiilor publice, care reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul UE. Se estimează că vor fi generate economii administrative anuale de 650 de milioane euro, care rezultă dintr-o reducere a sarcinii de 80 de milioane euro pentru achizitorii publici şi de 570 de milioane euro pentru operatorii economici.

Vezi și: Reguli noi pentru electrocasnice: cuptoarele, plitele și hotele, obligate la standarde de eficiență. Amenzi de până la 30.000 lei

Ce se schimbă

Actul simplifică şi clarifică normele prin consolidarea într-un singur regulament direct aplicabil a celor trei directive existente privind achiziţiile publice şi a dispoziţiilor privind achiziţiile publice răspândite în prezent în legislaţia sectorială specifică.

„Acest lucru va crea un cadru de achiziţii mai coerent şi mai previzibil, reducând complexitatea, sarcina administrativă şi inconsecvenţele în ceea ce priveşte modul în care normele sunt aplicate cu trei proceduri în loc de cinci în prezent. Concomitent, se reduce complexitatea şi incoerenţa care rezultă din actele legislative separate şi din opţiunile divergente de transpunere la nivel naţional”, transmite Executivul comunitar.

Noul cadru oferă achizitorilor publici o mai mare flexibilitate, permiţând negocierile cu solicitantul în timpul procedurilor. Aceasta încurajează o mai bună consultare a pieţei, simplifică procedurile administrative şi permite negocieri, făcând achiziţiile publice asemănătoare cu cele private. De asemenea, introduce o procedură de inovare pentru dezvoltarea şi achiziţionarea de soluţii inovatoare care nu sunt încă disponibile pe piaţă.

Cheia simplificării şi a reducerii sarcinii administrative este crearea unei pieţe integrate a achiziţiilor publice digitale, alcătuită din platforme de achiziţii publice electronice interconectate şi interoperabile ale statelor membre.

Piaţa digitală va simplifica şi va facilita achiziţiile pentru achizitorii publici (de exemplu, prin verificarea automată a criteriilor de excludere). Aceasta va permite întreprinderilor să participe la procedurile de achiziţii publice şi să depună oferte în întreaga UE prin intermediul oricăreia dintre platformele conectate de achiziţii publice electronice care respectă principiul „doar o singură dată”, evitând solicitările repetate de informaţii şi cerinţe în materie de documentaţie.

Acest lucru va promova accesul la noi oportunităţi de afaceri şi va creşte numărul de oferte primite de achizitorii publici, maximizând potenţialul pieţei unice.

Metoda standard de atribuire se va realiza pe cel mai bun raport preţ-calitate, criteriile de calitate reprezentând cel puţin 30% (50% pentru contractele cu utilizare intensivă a forţei de muncă), sub rezerva unui mecanism de conformare. Autorităţile contractante se pot abate de la această abordare dacă explică modul în care calitatea va fi asigurată.

Prin urmare, achizitorii publici vor trebui să ia în considerare în mod sistematic nu numai preţul, ci şi calitatea, inclusiv aspectele de mediu, sociale, de inovare, de securitate şi de rezilienţă, precum şi consideraţiile privind direcția europeană. Achizitorii publici vor avea libertatea deplină de a decide ce criterii de calitate să aplice şi în ce proporţie în cadrul procedurilor individuale de achiziţii publice, propunerea oferind instrumente practice pentru a sprijini achizitorii publici în acest sens.

În cele din urmă, regulamentul introduce un cadru preferenţial european orizontal pentru achiziţiile publice, în conformitate cu obligaţiile juridice internaţionale ale UE. Acesta clarifică operatorii şi produsele care fac obiectul angajamentelor internaţionale ale Uniunii în materie de achiziţii publice şi facilitează verificarea acestora. Comisia ar fi în măsură să restricţioneze o astfel de acoperire în cazul în care o analiză a accesului pe piaţă stabileşte că o ţară terţă nu a acordat operatorilor din UE un acces echitabil pe piaţă în conformitate cu angajamentele sale sau în cazul în care sunt necesare restricţii pentru a elimina dependenţele în materie de securitate a aprovizionării sau pentru a ne proteja interesele în materie de securitate economică.

Citește și: Criza energetică ocolește Uniunea Europeană. Soluția: Oficialii de la Bruxelles relaxează regulamentul privind metanul