Consiliul Concurenței și Parchetul European fac front comun pentru protejarea fondurilor UE. Achizițiile publice, în centrul cooperării
Consiliul Concurenței și Parchetul European au semnat un acord de cooperare care vizează identificarea și combaterea situațiilor în care încălcările regulilor de concurență pot afecta bugetul Uniunii Europene, în special în domeniul achizițiilor publice și al utilizării fondurilor europene.
Cooperarea va viza, în principal, situaţii care implică:
- posibile fraude sau nereguli în proceduri de achiziţii publice,
- practici anticoncurenţiale care pot afecta utilizarea corectă a fondurilor europene, precum şi
- cazuri în care informaţiile deţinute de una dintre instituţii pot fi relevante pentru activitatea celeilalte.
„Colaborarea cu Parchetul European este un pas important pentru consolidarea capacităţii instituţionale de a identifica şi combate comportamentele care pot afecta atât concurenţa, cât şi interesele financiare ale Uniunii Europene.
Prin acest acord, ne propunem să facilităm schimbul de informaţii şi coordonarea în cazurile complexe, în special în domeniul achiziţiilor publice, unde încălcările regulilor de concurenţă pot avea un impact semnificativ asupra utilizării fondurilor publice", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-un comunicat emis joi, 14 mai.
Acordul prevede inclusiv coordonarea anumitor activități atunci când aceiași operatori economici sunt investigați simultan de Consiliul Concurenței și de Parchetul European.
„Prin acest acord, cele două instituţii urmăresc facilitarea schimbului de informaţii, a consultărilor tehnice şi a colaborării operaţionale, cu respectarea competenţelor legale şi a independenţei fiecărei instituţii.”
Acordul este încheiat pentru o perioadă iniţială de trei ani şi se poate prelungi automat pentru perioade succesive de câte un an.