Construcțiile au crescut cu aproape 50% într-o lună. Specialist: Sectorul a ieșit din „hibernare”

Georgiana Costea Data publicării:
crestere constructii
sursa: gettyimages.com/

Volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o creștere puternică în luna februarie 2026, atât față de luna precedentă, cât și în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni, 20 aprilie, de Institutul Național de Statistică (INS).

Comparativ cu ianuarie 2026, lucrările de construcții au crescut cu 49,9% ca serie brută și cu 8,7% ca serie ajustată sezonier, evoluție susținută de toate segmentele majore din sector.

Faţă de luna februarie 2025, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 15,8%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 13,8%.

„România continuă să construiască. Pentru cineva care analizează creditele zi de zi, cifrele pe rezidențial sunt un semnal pozitiv: oamenii au încredere să investească în active tangibile in contextual general economic. Este un moment bun pentru prudență inteligentă, dar cifrele ne arată că piața nu stă pe loc, ci se transformă”, a explicat economistul Claudiu Trandafir pentru DigiEconomic

Cele mai puternice creșteri lunare

Cele mai mari creșteri lunare au fost înregistrate la:

- construcții noi: +52,9%,

- întreținere și reparații curente: +45,5%,

- reparații capitale: +42,6%.

Pe tipuri de construcții, avansul a fost generalizat:

- clădiri nerezidențiale: +55,7%,

- clădiri rezidențiale: +52,7%,

- construcții inginerești: +46,0%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,7%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+11,8%), lucrările de reparaţii capitale (+11,1%) şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+2,4%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+16,9%), clădirile nerezidenţiale (+10,6%) şi la construcţiile inginereşti (+9,2%).

Creștere de două cifre față de anul trecut

Față de februarie 2025, sectorul construcțiilor a crescut cu 15,8% ca serie brută și cu 13,8% ajustat sezonier.

Motorul principal al creșterii a fost segmentul rezidențial, care a urcat cu 27%, urmat de construcțiile inginerești (+21,2%).

În schimb, clădirile nerezidențiale au stagnat, consemnând o ușoară scădere de 0,5%. Trandafir punctează că scăderea reprezintă „un semn că marii investitori corporate rămân în așteptare, reevaluând necesarul de spații de birouri și industriale în contextul actual”.

Pe componente:

- reparații capitale: +25,6%,

- construcții noi: +16,5%,

- întreținere și reparații curente: +6,7%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 13,8%. Pe elemente de structură, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 20,2%, lucrările de construcţii noi cu 15,5%, iar lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 5,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+25,9%) şi la construcţiile inginereşti (+16,0%). 

Potrivit specialistului, piața rezidențială sfidează prudența: „Deși se discută mult despre costul creditării în condițiile în care este sub jumătatea inflației (dobânzi fixe începând cu 4,59%), sectorul clădirilor rezidențiale a crescut cu 25,9% față de anul trecut. Aceasta este o dovadă clară că cererea rămâne solidă și că piața imobiliară păstrează o lichiditate activă.”

Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 0,1%.

Avans moderat la început de an

În primele două luni din 2026, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 7,3% ca serie brută și cu 6,3% ajustat sezonier, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Creșterea a fost susținută în special de clădirile rezidenţiale (+12,9%) şi construcţiile inginereşti (+9,7%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 1,2%.

Ajustat, pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale (+12,2%) şi la construcţiile inginereşti (+5,4%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 0,2%.