Cotaţia cuprului atinge un nou maxim istoric. Producția se scufundă pe fondul înăspririi tarifelor vamale americane

Alexandru Gologan Data publicării:
Cupru
Foto: Profimedia

Cotaţia cuprului a atins un nou maxim istoric la Bursa de metale din Londra (LME), în contextul îngrijorărilor legate de producția insuficientă în raport cu o cererea din ce în ce mai mare, la care se adaugă speculaţiile că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va extinde tarifele vamale la importurile de cupru.

Cotaţiile futures la LME au crescut pe 7 septembrie cu până la 0,8%, ajungând la 14.533 dolari pe tonă, depăşind precedentul record, de 14.527,50 dolari pe tonă, stabilit în luna ianuarie, înainte de declanşarea războiului din Orientul Mijlociu, informează Bloomberg.

Avansul cuprului se datorează utilizării extensive în electronice, industrie, transporturi și energie regenerabilă. De asemenea, creşterea preţului cuprului din ultimul an (avans de 17%) a fost susţinută și de o neconcordanţă pe termen lung între cerere şi ofertă.

Vezi și: Garda de Mediu extinde controalele: 11 tone de cupru confiscate în Ilfov. Urmează extinderea monitorizării cu drone la nivel național

Pe termen scurt, comercianții au încercat să profite de preţurile mai mari din SUA pentru a obține profit. Cu toate acestea, piața rămâne în expectativă, din cauza politicii tarifare promovate de Donald Trump.

Extinderea tarifelor la importurile de cupru ar putea împinge prețurile spre noi maxime și provoca penurie la nivel global.

Citește și: De ce nu va fi suficient cupru pentru economia digitală a viitorului: AI, apărarea și electrificarea accelerează cererea