Creșterea economică europeană va fi slabă în următoarea perioadă, crede președintele Băncii Centrale Europene

Creşterea economică în zona euro ar putea fi modestă în lunile următoare, iar perspectivele pe termen mediu sunt incerte şi dominate de riscuri, a declarat miercuri preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde.
Economia zonei euro a stagnat în ultimele 18 luni, iar redresarea este acum amenințată de turbulențele politice din Franța. Miercuri seară, Parlamentul francez a demis Guvernul în urma disputei privind bugetul de austeritate pentru 2025. Citește mai mult aici.
„Datele furnizate de sondaje sugerează că avansul va fi unul slab pe termen scurt, în contextul încetinirii creşterii în sectorul serviciilor şi al continuării contracţiei în sectorul manufacturier”, le-a spus Lagarde membrilor comitetului pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European, potrivit Reuters.
„Pe termen mediu, perspectiva economică este incertă și dominată de riscuri”, a adăugat Lagarde. „Riscurile geopolitice sunt ridicate, cu amenințări crescânde la adresa comerțului internațional.”
Barierele comerciale reprezintă o amenințare pentru industrie și investiții, a mai spus Lagarde.
Cu toate acestea, ea a menționat că ar putea exista o redresare, susținută de creșterea investițiilor și a cheltuielilor de consum, pe fondul creșterii veniturilor.
Inflația, care se menține ușor peste ținta de 2% a BCE, ar putea crește în ultimul trimestru al anului 2024, dar își va reveni anul viitor, a spus Lagarde.
Consiliul guvernatorilor BCE se va reuni în data de 12 decembrie şi majoritatea economiştilor mizează pe o nouă reducere a dobânzilor cu 25 de puncte de bază, ceea ce ar fi cea de-a patra decizie de acest fel adoptată în acest an. Lagarde a declarat că BCE va avea o abordare bazată pe date şi una care ţine cont de situaţia de la momentul fiecărei reuniuni de politică monetară.