De ce vrea Trump Groenlanda: resurse, rute maritime și mize de miliarde. Teritoriul tensionează relațiile dintre SUA și Europa

Bianca Bâlu Data publicării:
groenlanda
sursa: profimediaimages.ro/

Cu o suprafață de aproximativ 2,16 milioane de kilometri pătrați, de peste nouă ori mai mare decât România, și o populație de doar circa 56.000 de locuitori, Groenlanda a devenit una dintre cele mai valoroase piese de pe tabla geopolitică globală. Oficial, insula arctică se află sub coroana daneză, însă beneficiază de autonomie extinsă din 2009, inclusiv control asupra resurselor naturale.

În ultimii ani, Groenlanda a intrat tot mai des în discursul politic de la Washington. În timpul celui de-al doilea mandat, Donald Trump nu a exclus public nici măcar posibilitatea preluării insulei cu forța, o declarație fără precedent între aliați ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

În decembrie, Trump l-a numit pe Jeff Landry, guvernatorul statului Louisiana, trimis special pentru Groenlanda. Ulterior, după capturarea lui Nicolas Maduro, un mesaj postat pe 3 ianuarie 2026, pe rețelele sociale de Katie Miller, soția șefului adjunct de cabinet al lui Trump, a amplificat tensiunile: o imagine a Groenlandei colorată în steagul SUA, cu mesajul „În curând”.

Reacția nu a întârziat. Ambasadorul Danemarcei la Washington, Jesper Moeller Soerensen, a cerut „respect deplin pentru integritatea teritorială” a țării sale. Duminică, 4 ianuarie, Donald Trump a revenit asupra subiectului, declarând că Statele Unite „au absolut nevoie” de insulă.

Danemarca și Groenlanda spun „nu”, în mod constant

Premierul danez Mette Frederiksen a vorbit recent despre un an marcat de „amenințări, presiuni și discursuri arogante” venite din partea „celui mai apropiat aliat” al Danemarcei, referire clară la Statele Unite ale Americii (SUA).

La rândul său, premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a respins orice discuție privind cedarea teritoriului. Deși o parte a populației susține independența completă față de Copenhaga, ideea unei anexări de către SUA este respinsă ferm.

Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Danemarca este membru al Uniunii Europene (UE) și NATO, iar o eventuală escaladare ar crea un precedent periculos între aliați strategici.

De ce este Groenlanda atât de valoroasă din punct de vedere economic

Miza reală este una de resurse și bani. Subsolul Groenlandei este considerat unul dintre cele mai bogate și mai puțin exploatate din lume.

Insula dispune de:

  • rezerve de petrol și gaze naturale offshore;
  • uraniu, esențial pentru energie și apărare;
  • aur, diamante și rubine;
  • zăcăminte importante de pământuri rare, critice pentru industria tehnologică, baterii, turbine eoliene, armament și petrochimie;
  • metale strategice precum nichel, cobalt și molibden.

În prezent, peste 80% din suprafața Groenlandei este acoperită de gheață, iar legislația de mediu extrem de strictă limitează exploatarea. Acest lucru a ținut investițiile la un nivel relativ scăzut, în ciuda potențialului estimat la zeci, posibil sute de miliarde de dolari pe termen lung.

Schimbările climatice schimbă calculele economice

Topirea accelerată a ghețarilor modifică rapid ecuația. Zone până recent inaccesibile devin exploatabile, iar costurile logistice scad. Același fenomen face ca rutele maritime polare să fie din ce în ce mai utilizate.

Pentru comerțul global, aceste rute pot reduce timpul de transport dintre Asia, Europa și America de Nord cu până la 30–40%, comparativ cu traseele tradiționale. Nave comerciale chineze și ruse folosesc deja aceste coridoare, un fapt care îngrijorează serios Washingtonul, conform unei analize Il Messaggero

Din perspectiva SUA, Groenlanda nu este doar un depozit de materii prime, ci și un punct strategic cheie între America de Nord, Europa și Arctica. Controlul asupra insulei ar însemna influență directă asupra:

  • rutelor maritime emergente;
  • securității arctice;
  • accesului rivalilor geopolitici la resurse critice.

Fostul președinte al Camerei Deputaților din Italia, Pier Ferdinando Casini, a recunoscut după raidul din Venezuela că „puținii cetățeni ai îndepărtatei Groenlande ar putea crede că sunt următorii care vor ajunge sub dominația americană”.

O miză globală, cu impact direct asupra Europei

Spre deosebire de Venezuela, tentantă în special pentru petrol, Groenlanda reprezintă un El Dorado strategic și economic aflat la câteva sute de kilometri de coasta americană. Tocmai de aceea, îngrijorarea nu este limitată la Copenhaga, ci se extinde la nivelul întregii Uniuni Europene.

Într-o lume în care accesul la resurse critice și controlul lanțurilor de aprovizionare decid puterea economică, Groenlanda devine un simbol al competiției dintre marile puteri.

Conform Il Messaggero, această combinație de bogăție naturală, poziție strategică și schimbări climatice explică de ce Groenlanda este astăzi una dintre cele mai disputate regiuni ale lumii, chiar dacă pe hartă pare doar o întindere înghețată și îndepărtată.