E oficial. Guvernul a adoptat tăierea accizei la motorină. Ce mai cuprinde Ordonanța de Urgență

Georgiana Costea Data publicării: Data actualizării:
bolojan ilie
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul României a adoptat în ședința de vineri, 3 aprilie, reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, în încercarea de a tempera scumpirile accelerate din ultimele săptămâni. În paralel, Executivul a introdus și o contribuţie de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează şi/sau comercializează ţiţei extras de pe teritoriul României.

Acestea sunt măsuri temporare, ce vor intra în vigoare de marți, 7 aprilie, și se vor menține pe durata situației de criză până la 30 iunie 2026.

Reducerea accizei cu 30 de bani pe litru va avea un impact direct și asupra TVA, de 21%. Astfel, ieftinirea totală ajunge la aproximativ 36 de bani pe litru.

Vezi și Cu cât s-ar ieftini motorina după reducerea accizei. Un plin de 50 de litri ar putea costa cu circa 18 lei mai puțin

„Amânarea intervenției normative ar conduce la perpetuarea unui impact negativ imediat asupra costurilor de trai și asupra costurilor de operare din economie, cu riscul amplificării presiunilor inflaționiste și al afectării unor activități economice esențiale.

În lipsa unei intervenții imediate, există riscul ca majorările de preț să se consolideze în economie, cu efecte negative asupra populației, asupra lanțurilor de aprovizionare și asupra sectoarelor economice cu consum intensiv de carburant”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Contribuția de solidaritate

Ordonanța introduce și o contribuție de solidaritate aplicabilă operatorilor economici care exploatează sau comercializează țiței în România, adică pentru:

- operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României și obțin venituri din comercializarea neprelucrată a acestuia; 

- operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României, și care, direct sau prin persoanele afiliate acestora, prelucrează acest țiței și obțin venituri din comercializarea produselor energetice. 

Contribuția va fi datorată doar în lunile în care prețul mediu al petrolului Brent depășește 70 de dolari/baril și va avea un caracter progresiv, cu cote cuprinse între 1,5% (pentru preţuri peste 70,01 dolari) şi un maxim de 9,9% (pentru preţuri ce depăşesc 140 dolari/baril).

Reprezintă 60% din profitul excepțional obținut din exploatarea sau comericializarea carburanților în această perioadă.

Taxa se calculează lunar și se plătește până pe data de 25 a lunii următoare.

Contribuţia de solidaritate se instituie pe perioada declarării situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2026, respectiv în perioada 2 aprilie - 30 iunie 2026.

Impactul bugetar

Reducerea accizei generează un impact negativ estimat la 0,61 miliarde lei asupra veniturilor din accize.

În schimb, contribuția de solidaritate ar putea aduce venituri suplimentare cuprinse între 0,07 și 0,65 miliarde lei, în funcție de evoluția prețului petrolului.

Împreună cu cota de TVA suplimentar obținută ca urmare a creșterii prețurilor la pompă, „se va reuși mitigarea, deci acoperirea, cheltuielilor statului în mare parte în ceea ce privește măsurile luate până acum”, a declarat purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședință.

Alte măsuri

Reducerea accizei se adaugă unui pachet mai amplu de măsuri aflate deja în vigoare, printre care:

- declararea unei situații de criză până la 30 iunie 2026,

- limitarea adaosului comercial pe întreg lanțul de distribuție,

- exporturile și livrările intracomunitare de motorină și țiței vor putea fi realizate doar cu acordul prealabil al Ministerului Economiei și al Ministerului Energiei,

- reducerea conținutului de biocarburant din benzină de la 8% la minimum 2%.

Recent, Guvernul a aprobat joi, 19 martie, o schemă de ajutor de stat pentru sectorul agricol, menită să atenueze șocul prețurilor record la carburanți. Executivul a alocat suma de 620.000.000 lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2026 pentru plăți pentru ajutorul de stat aferent perioadei iulie 2025 – decembrie 2025. Pentru anul 2026, diferența de acciză care se va returna fermierilor sub formă de rambursare este de 2,697 lei/litru.

De asemenea, a fost extinsă schema de sprijin pentru transportatorii rutieri de mărfuri și persoane. Astfel, pentru intervalul cuprins între 1 aprilie 2026 și 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru, iar plata ajutorului de stat se va face prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale. Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, fonduri care vor permite unui număr estimat de 6.200 de operatori economici să beneficieze de aceste compensații, potrivit estimărilor Finanțelor.