Economia germană ar putea stagna în 2025 din cauza tarifelor americane

Economia germană ar urma intra în faza de stagnare anul acesta, pe fondul taxelor vamale aplicate pe importuri de către Statele Unite ale americii.
Prognozele economice comune elaborate de Institutul Ifo din Munchen, Institutul IWH din Halle, Institutul IfW din Kiel, Institutul RWI-Leibniz şi Institutul German de Cercetări Economice (DIW) nu sunt foarte optimiste. După doi ani de recesiune, economia germană ar putea stagna în 2025.
Experţii mizează în prezent pe o creştere modestă de 0,1% a primei economii europene în acest an, faţă de un avans de 0,8% prognozat în luna septembrie, dar îşi menţin estimările referitoare la un avans de 1,3% pentru anul următor.
„Pe termen scurt, noua politică vamală americană şi războiul comercial global afectează economia germană. Numai tarifele impuse de administrația Trump pe importurile de aluminiu, oţel şi automobile ar urma să aibă un impact de 0,1 puncte procentuale asupra creşterii economice a Germaniei în 2025", apreciază institutele, potrivit Reuters.
Cea mai importantă economie europeană este dependentă de exporturile spre SUA, astfel că impactul resimțit va fi unul major, având în vedere că piața americană reprezintă pentru germani principala destinație a produselor comercializate.
Institutele au indicat că economia germană se confruntă cu probleme persistente, precum concurenţa din China, penuria de mână de lucru şi finanţarea sistemului de cotizaţii salariale.
„Aceste probleme structurale nu pot fi rezolvate printr-o simplă majorare a cheltuielilor publice şi fac cu atât mai urgente reformele", insistă analiştii.
Redresarea economică a Germaniei va fi una din principalele provocări cu care se va confrunta noua coaliţie guvernamentală, care va intra în atribuţii la începutul lunii mai.