GRAFIC Producția de carne și sacrificările de animale au crescut în septembrie. Păsările și porcinele domină piața
Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au înregistrat creșteri la toate speciile de animale și la păsări în luna septembrie 2025, comparativ cu luna anterioară, potrivit datelor publicate marți, 11 noiembrie, de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu septembrie 2024, sacrificările și greutatea în carcasă au crescut la porcine și păsări, dar au scăzut la bovine, la ovine și caprine.
Astfel, față de august 2025, au fost sacrificate:
- 44.000 de bovine, în creștere față de 42.000 în luna precedentă;
- 311.000 de porcine, în creștere ușoară față de 301.000;
- 299.000 de ovine și caprine, față de 239.000 anterior;
- 31,59 milioane de păsări, față de 30,84 milioane în august.
Greutatea totală în carcasă a ajuns la: 7.319 tone la bovine, 27.166 tone la porcine, 4.350 tone la ovine și caprine și 52.642 tone la păsări.
Greutatea medie în carcasă, respectiv raportul dintre greutatea în carcasă și numărul de animale sau păsări sacrificate, a fost de 166,3 kg pentru bovine, 87,4 kg pentru porcine, 14,5 kg pentru ovine și caprine și 1,7 kg pentru păsări.
„Carcasa” este partea comestibilă a animalului sacrificat, care rămâne după îndepărtarea elementelor nealimentare.