Guvernul a aprobat revizuirea Programului Interreg România-Bulgaria 2021-2027. Peste 207 mil. euro pentru proiecte transfrontaliere

Bianca Bâlu Data publicării:
bulgaria romania
sursa: shutterstock.com/

Guvernul României a aprobat vineri, 12 iunie, un memorandum prin care este adoptată varianta revizuită a Programului Interreg VI-A România-Bulgaria 2021-2027, unul dintre cele mai importante instrumente europene dedicate cooperării transfrontaliere dintre cele două state.

Prin același document, Executivul a mandatat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să finalizeze procesul de negociere și aprobare a modificărilor împreună cu Comisia Europeană, astfel încât noua versiune a programului să poată fi implementată în perioada următoare.

Ce este Programul Interreg România-Bulgaria

Programul Interreg VI-A România-Bulgaria face parte din politica de coeziune a Uniunii Europene și are rolul de a finanța proiecte care contribuie la dezvoltarea economică și socială a regiunilor aflate de o parte și de alta a frontierei.

România este partener și Autoritate de Management a acestui program, care urmărește consolidarea cooperării dintre autoritățile locale, instituțiile publice, mediul academic, organizațiile neguvernamentale și alte entități din zona de frontieră româno-bulgară.

Obiectivul principal este stimularea dezvoltării durabile a regiunii prin investiții în infrastructură, mobilitate, protecția mediului, biodiversitate și creșterea calității vieții pentru populația din zonele eligibile.

Ce regiuni sunt incluse în program

Aria eligibilă a Programului acoperă șapte județe din sudul României: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța.

De partea bulgară, sunt incluse opt districte: Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Târnovo, Pleven, Ruse, Dobrich și Silistra.

Aceste regiuni pot accesa finanțări pentru proiecte comune care vizează dezvoltarea economică, conectivitatea, protecția mediului și cooperarea instituțională.

Vezi și DOCUMENT Guvernul a aprobat bugetul ANL pentru 2026. Peste 2 miliarde de lei pentru programele de locuințe

Buget de peste 207 milioane de euro

Valoarea totală a Programului Interreg VI-A România-Bulgaria 2021-2027 este de 207,45 milioane de euro.

Din această sumă:

  • 163,49 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene;
  • 43,19 milioane de euro provin din cofinanțarea națională;
  • 764.007 euro reprezintă contribuția privată.

Fondurile sunt destinate finanțării proiectelor transfrontaliere care pot genera beneficii comune pentru comunitățile din ambele țări.

De ce a fost necesară revizuirea programului și ce schimbări are noua variantă

Potrivit Guvernului, modificarea programului vine în contextul dificultăților întâmpinate în implementarea unor proiecte și al necesității de a evita pierderea unor fonduri europene prin mecanismul de dezangajare automată aplicat de Comisia Europeană.

Acest mecanism presupune retragerea sumelor care nu sunt contractate sau cheltuite în termenele stabilite la nivel european.

Prin revizuirea documentului, autoritățile urmăresc accelerarea implementării proiectelor, o distribuire mai eficientă a resurselor și creșterea gradului de absorbție a fondurilor disponibile.

Vezi și Guvernul aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor aflate în zone de interes național. La cât se ridică despăgubirile

Printre principalele măsuri incluse în varianta revizuită a Programului se numără:

  • realocarea fondurilor către domenii unde există un număr mai mare de proiecte mature și pregătite pentru implementare;
  • consolidarea finanțării pentru proiectele dedicate biodiversității, protecției mediului și reducerii poluării;
  • actualizarea indicatorilor de performanță pentru a reflecta stadiul actual al programului;
  • optimizarea mecanismelor financiare și administrative pentru gestionarea mai eficientă a fondurilor europene.

Guvernul estimează că aceste modificări vor permite utilizarea mai rapidă și mai eficientă a banilor europeni disponibili până la finalul actualului exercițiu financiar.

Varianta revizuită a Programului a fost deja aprobată de Comitetul de Monitorizare al programului.

După decizia adoptată de Guvernul României, documentul va fi transmis Comisiei Europene, care trebuie să își dea acordul final pentru intrarea în vigoare a modificărilor.

Vezi și LISTĂ Comisia Europeană propune un buget de aproape 200 de miliarde de euro pentru 2027. Care sunt prioritățile