IMM România dorește actualizarea listei de contravenții aflate sub Legea prevenirii. Cadrul legal actual este depășit

IMM România lansează campania „Prevenţie, nu contravenţie", iniţiativă menită să crească gradul de informare cu privire la drepturile şi obligaţiile întreprinderilor mici şi mijlocii în relaţia cu autorităţile de control.
Scopul Legii prevenirii nr. 270/ 2017 este de a reglementa un mecanism de evitare a sancţionării la prima constatare a unei contravenţii, prin HG nr. 33/ 2018 fiind stabilite contravenţiile care sunt acoperite de legea prevenirii.
Campania urmăreşte sprijinirea dialogului activ cu mediul de afaceri şi colectarea de propuneri concrete pentru introducerea de noi contravenţii cărora li se aplică Legea prevenirii. IMM România va centraliza propunerile primite din partea antreprenorilor şi va solicita Guvernului completarea listei contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii.
„IMM ROMÂNIA își propune să actualizeze lista contravențiilor în scopul promovării și dezvoltării unui mediu de afaceri corect și echilibrat, în care prevenția și dialogul deschis cu autoritățile să primeze în fața sancțiunii. Nu suntem împotriva controalelor, ci a excesului în procedura de sancționare fără acordarea posibilității de remediere a abaterilor minore”, precizează reprezentanții organizației într-un comunicat remis Digi Economic.
Cum ajută inițiativa IMM-urile
Antreprenorii pot să comunice tipuri de sancţiuni pe care le-au primit fără acordarea posibilităţii de corectare şi evitare a amendării/închiderii operatorului economic. Propunerile pot fi transmise pe site-ul oficial al instituției.
În ultimii șapte ani, cadrul legal a rămas neschimbat, pentru că hotărârea prin care sunt introduse contravenţii sub Legea prevenirii a rămas la nivelul lunii februarie 2018. Actualizarea listei de abateri dar și acordarea unor derogări explicite operatorilor economici în cazul comiterii acestora sunt necesare pentru consolidarea legislației în vigoare.